CTP, avertisment dur pentru Simona Halep: “Este condamnată în faţa Azarenkăi dacă nu schimbă...”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP (foto: Adevărul)

Cunoscutul jurnalist şi comentator de tenis Cristian Tudor Popescu a făcut o analiză pertinentă, pentru “ring”, privind jocul Simonei Halep de la US Open.

„O campioană se face câştigând meciurile proaste. Meciul Simonei cu Lisicki a fost un meci slab, cu foarte multe greşeli şi de-o parte, şi de alta. Din fericire, trebuie să-i mulţumim Sabinei că a făcut mai multe decât Simona, în jur de 80 de greşeli neforţate. Şi, cu ajutorul acestora, i-a permis Simonei să revină, să intre în meci şi, în cele din urmă, să-l câştige. Simona nu a făcut unul dintre meciurile ei bune, dar toată admiraţia şi tot respectul pentru că a luptat şi a făcut-o până la sânge. Nu ştiu cât de accidentată este, pentru că am văzut-o terminând meciul în alergare şi destul de proaspătă. Nu mi s-a părut că ar putea fi invalidă pentru următorul meci, asta a fost senzaţia mea. La New York, principalele probleme sunt umiditatea şi căldura, care duc la crampe musculare, deshidratare, pierderi de săruri pentru mulţi jucători şi jucătoare", a explicat CTP.  

Astăzi, Halep o va înfrunta pe fostul număr 1 mondial, Victoria Azarenka, ocupanta locului 20 în clasamentul WTA. Însă bielorusa practică din nou un tenis de înaltă calitate de când antrenor îi este Wim Fissette, cel care i-a fost alături şi Simonei în 2014. „Vika” are în palmares două finale la Openul american, în 2012 şi 2013. Azarenka şi Halep s-au mai întâlnit de două ori, prima câştigând ambele partide disputate în 2012, în optimile de finală ale turneului de la Doha, scor 6-3, 6-1, şi în aceeaşi fază la Linz, scor 6-1, 6-1. Scenariul celor două întâlniri se poate repeta dacă Halep nu schimbă ceva în jocul ei, e de părere Cristian Tudor Popescu: „Cu Azarenka va fi cu totul altceva, mult mai greu. Simona trebuie să-şi ridice nivelul de joc. Dacă practică acelaşi tenis ca în meciul cu Lisicki, atunci totul se va termina într-o oră. Cu serviciul pe care l-a practicat în optimi, este condamnată în faţa Azarenkăi. Va trebui ca Simona să găsească un echilibru între atac şi apărare pentru că Azarenka va ataca tot timpul, o va pune mereu în defensivă. Simona nu trebuie să-i creeze confort psihic Azarenkăi, pentru că altfel va călări meciul tot timpul. Din când în când trebuie să-i rupă ritmul, altfel are şanse mici să o bată”.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea