CS Otopeni le-a reziliat contractele jucatorilor Pirgov si Junior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea clubului CS Otopeni le-a reziliat, miercuri, pe cale amiabilă, contractele fotbaliştilor Ilgo Pirgov şi Jaime Junior, a declarat, pentru NewsIn, directorul de imagine al formaţiei alb-albastre, Lucian Ionescu.

"În urma şedinţei care a avut loc astăzi s-a decis rezilierea contractelor lui Pirgov şi Jaime Junior. Primul şi-a exprimat dorinţa de a pleca de la noi, iar lui Jaime îi expira contractul în această iarnă şi aveam opţiune de prelungire. După ce lotul se va reuni, vom mai anunţa cine va mai veni la echipă şi cine pleacă. De asemenea, locul primului cantonament a fost schimbat, va fi efectuat la Predeal, şi nu la Poiana Braşov aşa cum a fost stabilit iniţial", a afirmat Ionescu.

Fost internaţional bulgar de tineret, portarul Ilgo Pirgov (22 de ani) a fost achiziţionat de CS Otopeni în vară de la ŢSKA Sofia, iar în turul campionatului a fost folosit în 6 meciuri.

Mijlocaşul brazilian Jaime Junior (29 de ani) a ajuns la CS Otopeni în toamnă şi a evoluat în 10 meciuri. Înainte, fotbalistul a mai trecut pe la Rio Ave, Sporting Braga, Uniao Leiria, Estrela Amadora şi Leixoes.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată