Cristiano Ronaldo, mai prolific decât FC Liverpool. Programul meciurilor de astăzi, din grupele Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, pe „Anfield“ (21.45, DigiSport 1, DolceSport 1), defensiva perisabilă a lui Liverpool îl va avea în faţă pe Ronaldo. Un jucător care în acest sezon a marcat două goluri în plus faţă de ce-a reuşit întreaga echipă a „cormoranilor“!

„Maşina de goluri“ a Realului e la turaţie maximă. Doar în campionat a atins deja 15 goluri, în primele opt etape (doar şapte meciuri jucate însă de portughez), cel mai prolific start de sezon pentru un jucător în Spania. 

Iar cu cele două goluri marcate în primele două etape din grupele Ligii Campionilor, unul cu Ludogoreţ (2-1) şi unul cu Basel (5-1), plus „dubla“ din Supercupa Europei, în poarta Sevillei (2-0), Ronaldo se laudă cu 19 reuşite în doar 12 meciuri! Numere remarcabile, peste ce-au reuşit toţi jucătorii lui Brendan Rodgers, în acest sezon. 

Plecarea lui Luis Suarez la Barcelona, accidentările lui Sturridge, dar şi lipsa de eficacitate a lui Balotelli (un singur gol în nouă meciuri, 658 de minute jucate) au afectat puternic ofensiva lui Liverpool. 

În 11 partide oficiale în acest sezon (opt în campionat, unul în Cupa Ligii şi două în Liga Campionilor), „cormoranii” au marcat doar 17 goluri. Cu două mai puţin decât Ronaldo!

Ronaldo n-a înscris pe „Anfield“, Real n-a câştigat în faţa lui Liverpool

Portughezul are şi o revanşă de luat în Anglia. În cele cinci ocazii când a vizitat arena „Anfield“, pe când îmbrăca tricoul lui Manchester United, n-a reuşit să înscrie niciodată. Are şanse mari să o facă însă în această seară, mai ales că defensiva lui Liverpool este una permisivă. În cele 11 partide din acest sezon, doar Tottenham n-a reuşit să înscrie în poarta lui Mignolet. În Liga Campionilor au făcut-o şi Ludogoreţ şi Basel. 

Interesant este că Liverpool şi Real Madrid, două echipe care au împreună 15 Ligi (Cupe) ale Campionilor, s-au întâlnit de trei ori şi de fiecare dată s-au impus „cormoranii”. În optimile Ligii Campionilor din sezonul 2008-2009, Liverpool lui Benitez, cu Arbeloa pe teren, a câştigat cu 1-0 pe „Bernabeu“ şi 4-0 pe „Anfield“, iar finala Cupei Campionilor din 1981 a revenit tot „roş-albilor“, scor 1-0. 

Pentru meciul de astăzi, Carlo Ancelotti a convocat 20 de jucători, dar i-a lăsat la Madrid, din cauza accidentărilor, pe Coentrao, Ramos şi Bale. Italianul are amintiri cu Liverpool. A pierdut, pe banca lui Milan, o finală memorabilă, în 2005, la Istanbul, dar şi-a luat revanşa doi ani mai târziu, la Atena. 

FOTO: Bale, accidentat, nu a făcut deplasarea la Liverpool. Ronaldo e principalul pericol pentru defensiva cormoranilor. FOTO: AP

Citeşte şi 

RonalTRE. Încă un record egalat de Cristiano Ronaldo

VIDEO Marele Moţi şi trişorul Ronaldo: la ce gest a recurs starul lusitan în meciul în care vedetă a fost fundaşul român

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani