Cristi Chivu este, oficial, noul antrenor al lui Inter Milano. Românul a semnat un contract valabil pe doi ani

0
Publicat:

Cristi Chivu (44 de ani) este noul antrenor al lui Inter! Finalista Ligii Campionilor a făcut marele anunț, prin intermediul rețelelor de socializare.

Cristian Chivu, noul antrenor al lui Inter Milano FOTO: Instagram

Cristi Chivu este noul antrenor al lui Inter. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare.

FC Internazionale Milano îi urează bun venit lui Cristian Chivu în calitate de antrenor al echipei de seniori. Există vieți care conțin în ele o multitudine de povești. Oameni capabili să facă față oricărei dificultăți și să o ia mereu de la capăt, mai puternici și mai hotărâți. Vieți care își găsesc sprijinul în niște piloni stabili, în jurul cărora se pot construi noi experiențe pline de sens. În parcursul său, Cristian Eugen Chivu a trecut prin numeroase provocări majore, evenimente care l-au format atât ca om, cât și ca profesionist, legându-l definitiv de culorile clubului nostru, pe care, începând de astăzi, le va reprezenta din nou, pentru a treia oară, în rolul de antrenor al primei echipe.

Cristi Chivu și-a anunțat despărțirea de Parma prin intermediul rețelelor de socializare.

„Mulțumesc clubului, staff-ului, jucătorilor și fanilor pentru că au crezut în mine și în proiectul nostru. Împreună am depășit obstacolele și am scris o pagină pe care o voi purta mereu în inimă. Mulțumesc, Parma!”, a fost mesajul postat de Cristi Chivu pe contul său de Instagram.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două