Craiova: Wotte, dezamăgit de decizia clubului: "Nu meritam aşa ceva"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul-suspendat al Universităţii Craiova, Mark Wottte, a dezvăluit în această seară că se ataşase de oraş şi că avea gânduri mari şi  de durată la gruparea din Bănie.

Tehnicianul olandez a precizat că era în grafic în privinţa obiectivului fixat când a venit la Craiova şi că este dezamăgit de ceea ce i s-a întâmplat.

Sunt dezamăgit de modul în care am fost tratat de club. Nu meritam aşa ceva. Am iubit acest oraş şi voiam să rămân aici. Obiectivul principal era salvarea echipei de la retrogradare şi suntem la patru puncte de ultimele patru locuri. Am lucrat doar cu jucători tineri şi am făcut tot ceea ce am putut, pentru că nu erau bani să-i ţinem pe cei cu experienţă. Am vorbit cu jucătorii şi erau trişti că am fost suspendat, mi-au zis că sunt supăraţi că nu îi mai antrenez“, a precizat Mark Wotte la gsptv.

După meciul pierdut sâmbătă de Universitatea Craiova, la Severin, în faţa echipei Internaţional Curtea de Argeş, scor 1-3, patronul Adrian Mititelu l-a suspendat din funcţie pe tehnicianul olandez până la finalul campionatului.

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €