Craiova: Universitatea nu a mai bătut pe Dinamo la Bucureşti din 1994. Vezi ce fotbalist oltean i-a învins ultima oară pe “câini”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima victorie a Universităţii Craiova pe terenul lui Dinamo s-a înregistrat pe 28 octombrie 1994, când alb-albaştrii conduşi atunci de Victor Piţurcă s-au impus cu 1-0 în faţa “câinilor” lui Ion Moldovan.

Unicul gol al partidei de atunci a fost marcat de atacantul Jerry Gane, dintr-o pasă a lui Gică Craioveanu.

Îmi amintesc şi acum cu plăcere, după atâţia ani, de acel meci. Am bătut cu 1-0, iar golul l-am dat din pasa lui Craioveanu, ca de obicei. Îmi face plăcere să vorbesc despre asemenea victorii, sunt lucruri frumoase în cariera mea”, susţine Gane.

Actualul antrenor al lui Gaz Metan CFR Craiova şi-a amintit că a mai fost o dată la un pas să învingă pe Dinamo în Ştefan cel Mare, în 2008, pe când era secundul lui Nicolo Napoli la Universitatea Craiova. “Acum doi ani am fost la un pas de o victorie mare cu Dinamo, la Bucureşti. Am condus cu 3-0 la pauză, dar s-a terminat 4-4. Ce meci a fost!”, afirmă Jerry Gane.   

Află de pe craiova.adevarul.ro ce cred Gane şi Craioveanu despre meciul de duminică dintre Dinamo şi Universitatea Craiova.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Liberalii și-au ales candidatul pentru Primăria Capitalei, după o ședință tensionată
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Premierul Ilie Bolojan, vizită la un producător român din industria alimentară. „Ei sunt coloana vertebrală a economiei româneşti!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Horoscop luni, 27 octombrie. Leii au de învățat o lecție importantă, Balanțele iau o decizie radicală
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!