Craiova: Găman: „CFR Cluj nu merită să fie campioană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valerică Găman (dreapta) este un jucător de bază al Craiovei

După meciul pierdut cu CFR Cluj, mai mulţi alb-albaştri au fost de părere că gruparea ardeleană nu merită să fie campioană la cum a evoluat cu Universitatea Craiova.

Jucătorii Ştiinţei cred însă că ieşirile închizătorilor Bărboianu şi Dilevski, ambii accidentaţi, s-au resimţit în jocul echipei. „Se pare că suntem blestemaţi, de fiecare dată pierdem în ultimul minut. Probabil ne-au costat şi schimbările, s-au simţit ieşirile lui Bărboianu şi Spase Dilevski, dar asta e, nu avem ce să facem. O dată cu schimbările celor doi jocul nostru s-a rupt, iar la CFR au intrat jucători mult mai experimentaţi, dar asta nu e o scuză“, a spus Valerică Găman.

Şanse mai sunt, avem încă două meciuri, putem juca de la egal la egal cu oricine, cum a făcut şi cu CFR care, probabil, va fi campioană. Sperăm până în ultimul moment, plus că mai au de jucat şi celelalte echipe care sunt sub noi în clasament. La 2-0 nu mai credeam că putem să pierdem, mai ales că a fost eliminat şi un fundaş al lor, ne gândeam cel puţin la un egal. CFR nu merită să fie campioană, Unirea Urziceni are echipă mai bună“, a mai spus Găman.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare