Cozmin Guşă vrea să aducă antrenor străin la lotul naţional de judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Judo ia măsuri imediat după Campionatul European de la Varşovia, încheiat de delegaţia tricoloră cu o medalie de bronz, la limită în interiorul obiectivului impus, dar departe de aşteptările generale care însoţesc acest sport.

Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo, a detaliat punctual pentru ProSport  elementele de strategie avute în vedere de directoratul Federaţiei Române de Judo în şedinţa de luni. Modelul din fotbal şi handbal, implementat la lotul masculin: antrenor străin pentru a creşte nivelul. Cine preia în primă instanţă nou-înfiinţatul lot masculin, la Cluj. “La băieţi, avem nevoie de o schimbare totală a pregătirii şi a strategiei. Judo-ul românesc masculin nu este la un nivel corespunzător, dar nu este lipsit de potenţial şi pun acest fapt pe seama unor tehnicieni care au fost poate neexperimentaţi sau nepăsători. Diferenţierea loturilor pe mai multe centre, fără centralizarea tuturor sportivilor cu potenţial într-un loc a fost o greşeală.  S-a ajuns aici şi nu mai putem aştepta să stăm doar în rezultatele ocazionale ale lui Daniel Natea. În consecinţă, vom centraliza un nucleu din circa 20 de sportivi la Cluj, tot în centrul condus de Bercean, dar sub coordonarea lui Adrian Croitoru, marele campion”, a anunţat Guşă.  

“Facem o selecţie de alţi antrenori români cu potenţial şi suntem în tratative avansate cu o serie de antrenori şi preparatori străini. Vrem să întărim echipa tehnică. Este şi o soluţie de avarie, este şi o soluţie destul de costisitoare, dar pe care noi ne-o asumăm, pentru că atunci când am venit la Federaţia Română de Judo am spus că vom face toate cheltuielile necesare pentru a creşte nivelul de acolo, de jos, de unde am ajuns. Decizia de a aduce antrenori străini este şi o soluţie pe termen scurt, dar este o soluţie normală, la care au recurs naţionale importante, de la cea a Rusiei – care are ca antrenor federal pe campionul olimpic italian Ezio Gamba, până la naţionala Israelului, a Franţei, a Italiei chiar”, explică preşedintele Federaţiei Române de Judo.

Mai multe pentru tine:
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Economiști: Vânzările de mașini electrice Tesla, afectate substanțial în SUA de politica partizană a lui Elon Musk
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Regele britanic care se purta mai bine cu amantele, decât cu soția! Pe iubite le răsfăța cu bijuterii și palate, nevasta era complet ignorată
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv