COVID-ul schimbă regulamentul de fotbal. Ce decizie a luat forul care decide modificările celui mai popular sport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzată deseori ca este prea puţin flexibilă şi excesiv de conservatoare, IFAB, organizaţia care are putere decizională în privinţa modificărilor regulilor fotbalului, pare să îşi fi schimbat atitudinea, după apariţia pandemiei care afectează întreaga planetă.

Astfel, Comitetul IFAB (International Football Asociation Board) a anunţat că se vor putea efectua câte 5 schimbări pe meci şi în sezonul urmator, decizie motivată de faptul că "este foarte probabil ca starea de sănătate a jucatorilor să fie pusa în pericol şi în 2021". În urma acestei hotărâri, echipele vor putea face cinci schimbări în toate competiţiile până pe 31 iulie 2021 şi în toate competiţiile internaţionale ce vor avea loc în iulie şi august 2021.

Măsura de a creşte numărul schimbărilor pe care o echipa le poate face pe parcursul unui meci a fost luată pe 8 mai 2020 şi a fost justificată de IFAB prin intenţia de a diminua nivelul de munca al jucătorilor. Modificarea iniţială a fost o recomandare pentru competiţiile care se termina în 2020, conducătorii IFAB extinzând acum perioada valabilităţii pentru această nouă reglementare.

Implementarea finală aparţine federaţiilor naţionale, fiecare ţară fiind liberă sa decida daca vrea sau nu să continue cu regula celor 5 schimbări pe meci şi în urmatoarea stagiune.

Decizia de a prelungi perioada în care se aplică regula celor 5 schimbari a fost luată de IFAB după un studiu privind impactul pe care l-a avut COVID-19 asupra competiţilor fotbalistice.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite