Costel Gâlcă în istorie. E al zecelea antrenor debutant care câştigă titlul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costel Gâlcă a cucerit titlul cu Steaua la chiar primul lui sezon ca antrenor principal, performanţă pe care destul de puţini au reuşit-o.

El însă nu este primul asemenea tehnician care a reuşit să se încoroneze într-un asemenea context, ci al 10-lea în total, al şaselea pentru Steaua/CCA. Ultimul care s-a aflat într-o asemenea ipostază fusese Mihai Stoichiţă, tot cu Steaua, în urmă cu 17 ani, şi tot cu o izbândă chinuită, când a depins de asemenea de jocul rezultatelor. Ne-amintim, atunci Rapid a fost „căpăcită” neaşteptat de Universitatea la Craiova şi astfel titlul rămânea în Ghencea.

De altfel proporţia titlurilor chinuite cu cele câştigate detaşat este jumi-juma pentru aceşti antrenori precoci. În afara amintiţilor Gâlcă şi Stoichiţă, şi alţi trei au avut de suferit până la victoria finală: Francisc Dvorzsák s-a impus cu Flamura Roşie ITA la egalitate de puncte cu CCA, Gheorghe Popescu s-a impus cu CCA la egalitate de puncte cu Dinamo şi Ion Nunweiller s-a impus cu Dinamo la egalitate de puncte cu Univ. Craiova. Dinspre partea cealaltă, a „relaxaţilor”: Ştefan Onisie s-a impus cu Steaua având 5 puncte mai mult ca Dinamo, Florian Halagian s-a impus cu FC Argeş având 4 puncte mai mult ca UTA, Emerich Jenei s-a impus cu Steaua având 7 puncte mai mult ca Dinamo, Ion Oblemenco s-a impus cu Univ. Craiova având 3 puncte mai mult ca Dinamo şi Anghel Iordănescu s-a impus cu Steaua având 15 puncte mai mult ca Dinamo.

Aceasta este lista antrenorilor autohtoni care la primul lor sezon ca „principal” la nivelul primului eşalon au câştigat titlul

Francisc DVORZSÁK cu Flamura Roşie ITA Arad în 1950

Gheorghe POPESCU cu CCA în 1951

Ştefan ONISIE cu CCA în 1960/61

Florian HALAGIAN cu FC Argeş în 1971/72 (fără primele 8 etape)

Ion NUNWEILLER cu Dinamo în 1972/73

Emerich JENEI cu Steaua în 1975/76

Ion OBLEMENCO cu Univ. Craiova în 1980/81

Anghel IORDĂNESCU cu Steaua în 1986/87 (fără primele 8 etape)

Mihai STOICHIŢĂ cu Steaua în 1997/98

Constantin GÂLCĂ cu Steaua în 2014/15

Pe-aproape au fost Augustin Juhász (cu ITA în 1946/47 doar ultimele 7 etape) şi Nicolae Dumitru „Nicuşor” (cu Dinamo în 1961/62 doar ultimele 6 etape), însă ambii au stat pe băncile echipelor lor în mai puţin de jumătate din partidele jucate.

 Sursa: romaniastats.wordpress.com

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa