Cosmin Contra vorbeşte despre plecarea de la naţională: Probabil, deranjez pe foate mulţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Contra este neînvins în meciurile oficiale ale echipei naţionale, dupa ce a preluat prima reprezentativă în toamna anului trecut.

Selecţionerul a lămurit situaţia posibilei sale plecări de la echipa naţională,după ce a fost subiectul unei informaţii care anunţa că Al Nassr, din Arabia Saudită, l-ar fi ademenit cu un salariu de 2 milioane de dolari.

La finalul partidei cu Muntenegru, Cosmin Contra a explicat: ”Acum două săptămâni Federaţia vorbea cu Gică Hagi, acum au apărut zvonuri chiar în ziua jocului. Chiar e interesant că apare această ştire chiar în ziua jocului, înaintea unui meci foarte important. Sunt foarte curios de unde apar aceste ştiri chiar în zilele cu jocuri foarte importante. La acţiunea trecută a apărut în ziua jocului că m-am certat cu Keşeru, că ne-am bătut, că nu ştiu ce s-a întâmplat prin cantonamente. Probabil că mă iubesc mulţi în ţară sau probabil îi deranjez pe mulţi.  E greu să plec, am clauză foarte mare. Trei milioane de euro, nu ştiu cine plăteşte trei milioane de euro” a declarat Cosmin Contra la finalul meciului cu Muntenegru.

9 victorii, 4 remize şi o singură înfrângere are Cosmin Contra în 14 meciuri pe banca tehnică a echipei naţionale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele