Cosmin Contra: Sunt greşeli de arbitraj care mă fac să cred că arbitrul a prins o zi foarte slabă. Dacă a fost 11 metri, eliminare sigur nu a fost

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra FOTO Mediafax

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, duminică, după remiza din meciul cu Serbia, scor 0-0, că îl bucură acest rezultat, în contextul în care echipa a jucat o repriză cu un om în minus.

Contra a criticat însă arbitrajul, spunând că Gabriel Tamaş nu ar fi trebuit să fie eliminat, deoarece nu a existat intenţie la faza respectivă, iar portarul oaspeţilor ar fi trebuie să primească un cartonaş roşu la un alt moment al jocului.

“Au fost două reprize total diferite. Ceea ce am pregătit tactic în ultimele zile a fucţionat foarte bine în prima repriză. Am încercat să îi surprindem pe contraatac, am muncit foarte mult, dar totul s-a schimbat cu acel penalti. Dacă a fost 11 metri, eliminare sigur nu a fost, după noile reglementări din arbitraj. Pentru repriza a doua aveam altă strategie, poate puteam să le punem probleme, dar s-a rupt tot cu acea eliminare care nu a fost, plus că am avut o eliminare în repriza a doua, când portarul lor a scos mingea din afara careului. Gabi Tamaş a vrut să degajeze mingea şi dacă nu e intenţie nu e eliminare. Din reluări se vede că nu a avut intenţia, nu a fost o acţiune violentă. Dacă la Gabi Tamaş a fost roşu, la portarul lor care respinge de la 20 de metri ce e? Ca să nu se interpreteze şi să fiu suspendat, pot spune că sunt greşeli de arbitraj care mă fac să cred că arbitrul a prins o zi foarte slabă împotriva România”, a spus Contra.

El a menţionat că nu ştie de ce arbitrul a judecat într-o altă manieră împotriva României. “Păcat, poate aveam şansa să câştigăm. Dar sunt fericit că echipa a reuşit 45 de minute să nu primească gol în inferioritate numerică. Sunt un antrenor fericit că am reuşit acest egal şi vreau să-I felicit pe jucători pentru acest lucru. E clar că mi-a fi dorit să câştigăm şi dacă rămâneam cu 11 oameni în teren cred că aveam forţa să câştigăm. Ne-a ajutat şi meciul tur, pentru că am ştiut cum să-i închidem. Acum nu mai depinde de noi să câştigăm grupa, dar cred că păstrăm în continuare şanse”, a adăugat Cosmin Contra.

Selecţionerul l-a lăudat pe Tudor Băluţă şi a explicat de ce l-a schimbat pe Drăguş: “Pe Drăguş l-am schimbat pentru că aveam nevoie de experienţă. Astăzi însă cred că am câştigat un jucător, Băluţă, deşi am văzut mai multe critici. Dacă el nu e capabil după doi ani titular la Viitorul, nu ştiu cine e… Atitudinea pe care a avut-o astăzi a fost una foarte bună”.

Contra consideră că România a obţinut un punct mare. “Serbia e o echipă valoroasă, redutabilă din toate punctele de vedere. Mai sunt două meciuri şi eu cred că orgoliul muntenegrenilor va fi mare cu Serbia. Atunci vom vedea dacă ne vom bate la locul 1 sau 2”.

Cosmin Contra a vorbit şi despre starea terenului, spunând că nu s-a prezentat atât de bine cât se aştepta. “Dar cel mai mult îmi pare rău că nu am oferit suporterilor victoria. Sper însă să fie mulţumiţi de sacrificiul jucătorilor”, a menţionat selecţionerul.

Reprezentativa României a remizat, duminică, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu selecţionata Serbiei, într-un meci din grupa 4 a seriei C a Ligii Naţiunilor, în care a jucat o repriză în inferioritate numerică şi oaspeţii au ratat un penalti.

În minutul 44, Gabriel Tamaş a fost eliminat pentru o intrare periculoasă, cu piciorul ridicat, la Gacinovici. Arbitrul a dictat eliminare pentru Tamaş şi penalti pentru Serbia. Lovitura de la 11 metri a fost ratată de Tadici, în minutul 45+1.

Partida a fost arbitrată de olandezul Kevin Blom.

În aceeaşi grupă, de la ora 21.45 se va disputa meciul Lituania – Muntenegru.

Înaintea acestei confruntări, clasamentul grupei este următorul: 1. Serbia – 8 puncte; 2. România – 6 puncte, 3. Muntenegru – 4 puncte, 4. Lituania – niciun punct.

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare