Cosmin Contra: „Obiectivul nostru este să jucăm în play-off.“ Cele mai importante declaraţii ale antrenorului înaintea debutului Petrolului în Europa League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o zi înainte de debutul Petrolului în Europa League, Cosmin Contra, antrenorul ploieştenilor, a prefaţat într-o conferinţă de presă meciul cu Vikingur din turul al doilea preliminar al competiţiei.

Cosmin Contra este încrezător că Petrolul poate ajunge în grupele Europa League dacă elevii săi vor trata cu maximă seriozitate fiecare adversar, indiferent de numele său. Primul hop al ploieştenilor este modesta echipă din Insulele Feroe Vikingur. 

„Chiar dacă Vikingur este o echipă de amatori, îi vom trata cu respect. Trebuie să avem atitudine în meciul de mâine seară. Dacă noi credem că suntem deja câştigători ai acestui meci, s-ar putea să avem o surpriză. Dacă cineva nu va respecta indicaţiile mele, va ieşi imediat din teren. Am jucători cu experienţă care sunt sigur că au înţeles că în funcţie de respectul pe care îl acordă adversarului, îşi vor facilita misiunea de a se califica în turul trei preliminar. În meciul tur avem mare nevoie de un scor bun, pentru că în retur condiţiile vor fi mai grele, pentru că vom juca pe sintetic, iar temperatura va fi scăzută”, a spus Contra într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul Petrolului a stabilit, de asemenea, obiectivul pe care echipa sa îl va avea în noul sezon atât în Europa League, cât şi în campionatul intern. "Obiectivul nostru este să jucăm play-off-ul, vrem să aduce o echipă mare la Ploieşti. Dacă vom reuşi să ajungem chiar în grupe, va fi cu atât mai bine. Băieţii au promisă o primă doar dacă se califică în grupe. Ne dorim să aducem cât mai multe puncte României. În campionat obiectivul rămâne clasarea pe locurile 1-4 şi câştigarea Cupei României", a completat Contra.

Petrolul va juca împotriva lui Vikingur joi seara, de la ora 20, pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti. Returul este programat săptămâna viitoare, în Insulele Feroe.

Cosmin Contra: Dacă Adrian Cristea şi Marian Cristescu au plecat de la Petrolul, înseamnă că am fost de acord cu plecările lor. Nu ne vor afecta jocul.
Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită