Cosmin Contra după ce Petrolul s-a calificat în semifinalele Cupei României: „Ar fi fost nemeritat să nu învingem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul Ploieşti s-a calificat în semifinalele Cupei României, la finalul unui meci spectaculos cu FC Vaslui, disputat miercuri, pe teren propriu. „Lupii galbeni“ au învins după prelungiri, graţie golurilor înscrise de Walter Fernández (37'), Ovidiu Hoban ('90+3), Geraldo Alves 99' şi Romário 103', în timp ce pentru oaspeţi a marcat „dubla“ Piotr Celeban (27', 70').

Antrenorul ploieştenilor, Cosmin Contra a comentat reuşita echipei sale, menţionând că ar fi fost incorect să rateze calificarea în penultimul act al competiţiei: „Ar fi fost nemeritat dacă nu obţineam calificarea. Vasluiul a jucat aşa cum ne-am aşteptat. Au fost o echipă pragmatică: două ocazii şi tot atâtea goluri marcate. Psihologic am fost peste adversarii noştri după ce am marcat golul doi. Cred că putem spune că suntem o echipă bună dacă am reuşit să revenim de două ori în faţa unei echipe cum este Vasluiul. 

Eu sper până în ultimul minut. De aceea i-am dat voie lui Bornescu să meargă în careul advers. Aş fi fost în stare să intru şi eu la cornerul acela. Mă bucur că la interval de trei zile am reuşit două partide foarte bune. Jucătorii mei trebuie să ştie că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmăm. Nu-mi fac probleme cu oboseala. Am în spate 24 de jucători care sunt sigur că vor rezista ritmului pe acest final de an“.


Ştiri pe aceeaşi temă:

Petrolul - FC Vaslui 4-2: deţinătoarea Cupei României a ajuns în semifinale după un meci epic, care a avut de toate

Cristi Pustai despre eliminarea echipei Pandurii de către Dinamo, din Cupa României: „Am avut o viteză în minus“

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete