Coşmarul lui Valdes. Portarul Barcelonei, pe lista jucătorilor de top care ratează Mondialul, din cauza accidentărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul Barcelonei s-a despărţit cu o accidentare gravă, în meciul cu Celta (3-0), de echipa la care evoluează din 2002. Va rata Mondialul, la fel ca şi alţi jucători importanţi.

Miercuri seară, în etapa a 30-a din Spania, una intermediară, Barcelona a câştigat fără emoţii cu Celta (3-0), dar (şi-)a pierdut o piesă importantă în acest final de sezon. 

Victor Valdes, titularul buturilor, s-a accidentat grav, o ruptură a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului drept, şi va fi operat. Potrivit estimărilor medicilor, goalkeeperul va absenta de pe gazon cel puţin şase luni. 

„Nu cred în ghinion şi mi-am zis că tot ceea ce trebuia să se întâmple până în această fază a competiţiei s-a întâmplat deja. Evident, m-am înşelat. E o lovitură mare pentru echipă, dar am mai încasat pumni“, a spus antrenorul Gerardo Martino. 

Niciun fotbalist nu-şi doreşte o accidentare, dar lovitura încasată de Valdes vine chiar în cel mai nepotrivit moment. 

Portarul va rata Mondialul din vară, unde urma să se lupte cu Iker Casillas, pentru locul de titular al naţionalei Spaniei, şi, cum a scris cotidianul catalan Sport, „viitorul său e în aer“.

20 de trofee cu Barcelona

Produs al academiei Barcelonei, Valdes (32 de ani) a debutat în echipa mare din 2002 şi n-a îmbrăcat decât tricoul „azulgrana“. A cucerit cu echipa catalană 20 de trofee, dintre care trei Ligi ale Campionilor şi şase campionate! Şi totuşi, ceva s-a rupt, în urmă cu exact un an. Atunci, Valdes şi-a anunţat despărţirea de Barcelona, deşi mai avea contract până în vara lui 2014! „Vreau alte motivaţii, să joc în alt campionat“, a transmis Victor Valdes. Iniţial ar fi vrut să fie lăsat liber de Barcelona chiar din vara lui 2014. 

A continuat însă la echipa de suflet, după ce n-a ajuns la niciun acord cu oficialii grupării catalane pentru ruperea înţelegerii. De atunci, a refuzat constant orice ofertă făcută de Barcelona pentru prelungirea înţelegerii şi şi-a plănuit viitorul departe de „Camp Nou“, din vara acestui an urmând să poată semna gratis cu oricine. 

Viitor la Manchester City?

Cum, de la începutul lui 2013, Valdes a refuzat să anunţe public unde va evolua după „era“ Barcelona, portarul a lăsat uşa larg deschisă speculaţiilor. Presa spaniolă a vorbit iniţial despre un precontract semnat cu Monaco, apoi cu City. Asta după ce echipa din Manchester, care are în conducere foşti oficiali ai Barcelonei, precum Txiki Begiristain şi Ferran Soriano, ar fi plătit o despăgubire grupării din Principat pentru a-şi asigura serviciile lui Valdes din această vară. 

535 de meciuri are Valdes la prima echipă a Barcelonei, din 2002 încoace

Staruri care ratează Mondialul din cauza accidentărilor

Sigur

Kevin Strootman (Olanda) – La fel ca şi Valdes, şi-a rupt ligamentul încrucişat anterior, dar la genunchiul stâng. 

Theo Walcott (Anglia) – Tot ligamentul încrucişat anterior de la genunchiul stâng

Incerţi

Radamel Falcao (Columbia) – Acelaşi ligament încrucişar anterior de la genunchiul stâng

Jack Wilshere (Anglia) – Revine abia în mai, după o fractură la piciorul stâng

Giuseppe Rossi (Italia) – Accidentat la genunchiul stâng, ar urma să revină pe gazon în aprilie

Makoto Hasebe (Japonia) – Căpitanul niponilor a fost operat la genunchiul drept în februarie

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă