Coşmarul lui Buzărnescu: Cine e Whitney Osuigwe, puştoaica în faţa căreia a pierdut incredibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Buzărnescu (137 WTA) a fost la un game distanţă de calificarea pe tabloul principal de la Australian Open 2021. Apoi, a fost întorsă de o americancă de doar 18 ani.

Mihaela Buzărnescu va fi afectată mult timp de meciul groaznic pe care l-a trăit, astăzi, în turul III al calificărilor de la Australian Open!

În Dubai (Emirate), în duelul cu Whitney Osuigwe (SUA, 161 WTA), românca a condus cu 6-2, 5-2, având nevoie de un singur game pentru victoria care ar fi trimis-o pe tabloul principal, în primul Grand Slam al anului. Din păcate, acel ultim game nu numai că n-a venit în setul doi, dar „Micky“ a „reuşit“ să piardă apoi şi în setul decisiv, ratând calificarea în turul I de la Australian Open 2021.

Această contraperformanţă dureroasă a venit în faţa unei jucătoare de doar 18 ani, care a avut doar o victorie în zece meciuri oficiale, în 2020! Iar acel succes a venit într-un turneu ITF, cu Aldila Sutjiadi (391 WTA). În rest, anul trecut, în calificările de la Australian Open, US Open şi French Open, Osuigwe a fost eliminată în turul I de fiecare dată.

Osuigwe a intrat în circuitul profesionist la finalul anului 2017, după ce, la junioare, a câştigat French Open 2017, devenind prima sportivă din SUA cu o astfel de performanţă după 28 de ani. 

Acum, după ce a învins-o pe Buzărnescu, Osuigwe se va afla pentru a patra oară în carieră pe tabloul principal la un Grand Slam. Ea a mai reuşit această performanţă la US Open 2018, Australian Open 2019 şi US Open 2019. De fiecare dată însă, a fost învinsă în runda inaugurală. 

Cea mai bună performanţă a americancei la un turneu important e calificarea în turul II la Miami Open 2019, turneu de categorie Premier Mandatory. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile