Corupţia a făcut ravagii în arbitraj: niciun român la turneele finale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mandatul lui Mircea Sandu, arbitrajul a devenit una dintre problemele arzătoare din fotbalul românesc. An de an, clasamentul Ligii I a fost influenţat, în mod grosolan, de erorile comise de „cavalerii fluierului“.

Cum FRF n-a fost în stare să facă o curăţenie adevărată, a fost nevoie de intervenţia DNA pentru combaterea corupţiei. 

Astfel, doi şefi ai arbitrajului românesc, Gheorghe Constantin şi Vasile Avram, au ajuns după gratii, iar imaginile cu arbitrii şi finanţatorii încătuşaţi au ajuns pe prima pagină a ziarelor. 

Lipsiţi de credibilitate, centralii din România n-au mai prins niciun turneu final de Campionat European sau de Cupă Mondială, de când Mircea Sandu a ajuns la FRF. Asta în ciuda faptului că, în anii ’80, oameni ca Nicolae Rainea şi Ioan Igna arbitrau, în mod constant, la nivel înalt, inclusiv la turneele finale. 

A pus un fost stelist la CCA

Preşedintele FRF s-a trezit în 2013 în situaţia de a avea doi preşedinţi la Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), Alexandru Deaconu şi Ion Crăciunescu. Ultimul a fost repus în funcţie de instanţă, care a considerat că vâlceanul a fost concediat, în mod abuziv, de FRF. Într-un final, „Naşul“ a fost nevoit să-i dea despăgubiri financiare lui Crăciunescu pentru ca omul său, Alexandru Deaconu, să conducă CCA.

Actualul şef al arbitrajului românesc a jucat ca fundaş central la juniorii Stelei în anii ’80. Iar efectele s-au văzut de-a lungul carierei sale de arbitru: 

*A oprit derby-ul Rapid – Steaua la scorul de 1-0 pentru giuleşteni, fiind lovit de o brichetă aruncată din tribune. Meciul a fost câştigat de formaţia din Ghencea la masa verde.

*În acest sezon, Steaua a beneficiat de cele mai multe greşeli de arbitraj dintre toate echipele din Liga I. Aceste erori au adus zece puncte în contul roş-albaştrilor.

I-a fixat şi o clauză a la Piţi

Ca şi cum decizia de a-l pune pe Alexandru Deaconu la CCA nu era de ajuns, Mircea Sandu i-a fixat şi o clauză după modelul celei din contractul lui Victor Piţurcă. Decizia a fost atât de jenantă, încât până şi Deaconu s-a simţit prost.

„Mircea Sandu a acceptat să am clauza de 250.000 de euro pentru rezilierea contractului. M-am gândit însă între timp şi am hotărât să renunţ la ea. Vreau să fiu ţinut în funcţie pentru performanţă, nu din cauza acestei clauze“, a declarat Deaconu în luna decembrie.

CITEŞTE ŞI:

*Ultimul weekend cu Sandu la FRF: Vrea rentă viageră, dar merită „pensie“ de necalificat. O analiză dură şi tristă

*Bilanţul fotbalului juvenil condus de Mircea Sandu: 8 calificări din 57 posibile

*Bilanţul primei reprezentative cu Sandu, şef la FRF: 5 calificări din 12 posibile

*Cum a batjocorit Sandu echipa naţională: cadou de două milioane de euro pentru Piţurcă şi un contract unicat în lume

*Fotbal fără regulamente, abonat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

*A făcut şi lucruri bune: realizările lui Mircea Sandu după 24 de ani la FRF

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie