Coronavirus. Anglia şochează: Eveniment public cu peste 6.000 de participanţi! Imagini şi reacţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alergătorii au participat în cursă pe o ploaie torenţială

Pe când aproape toată planeta a adoptat metoda „Stăm acasă“ în lupta cu pandemia, Marea Britanie are o altă abordare.

În timp ce aproape toate ţările îşi închid graniţele, şcolile şi anulează evenimentele publice, Marea Britanie refuză, deocamdată, majoritatea acestor decizii. Şi, paradoxal, duminică, Italia, unde totul e închis, a înregistrat 3.590 de cazuri noi, în timp ce Marea Britanie a încheiat ziua cu 251 de teste pozitive.

Iar astăzi, imaginile venite din Anglia au şocat o lume întreagă! Asta pentru că, duminică, s-a organizat tradiţionala cursă de alergare denumită „Bath Half Marathon“. Numărul participanţilor a fost mai mic faţă de precedentele ediţii (media celor înscrişi era undeva în jur de 10.000 în fiecare an), însă, chiar şi aşa, aproape 6.200 de oameni au alergat pe distanţa de 21 de kilometri.

Organizarea evenimentului în plină pandemie a atras multe critici. Unul dintre organizatorii cursei, Andrew Taylor, a explicat de ce nu s-a anulat semimaratonul.

Ce a spus Andrew Taylor?

*Cea mai mare problemă pe care o avem noi în UK e lipsa exerciţiilor fizice pentru oamenii de rând, iar astfel de evenimente reprezintă o soluţie pentru combaterea problemei.

*Eu sunt doar un organizator de evenimente şi lucrez cu sfaturile care îmi sunt făcute. Noi am organizat evenimentul nostru în condiţii de siguranţă maximă. 

*Experţii pe probleme de sănătate ne-au spus că organizarea semimaratonului a fost de risc minim. Ne-au spus că nu există niciun motiv să anulăm evenimentul.

VEZI CUM S-A ALERGAT ÎN SEMIMARATONUL DE LA BATH

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare