„Copilul” lui Contra scrie istorie la Petrolul. Uruguayanul Albin are cel mai bun sezon din cariera lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Albin joacă la Petrolul din septembrie 2013 FOTO Răzvan Păsărică

Juan Angel Albin a venit în România tocmai din Uruguay, o ţară cu puternică tradiţie fotbalistică, dar care a trimis foarte puţini fotbalişti în Liga I. Conaţional cu Suarez, Cavani şi restul vedetelor din naţionala lui Tabarez, Albin a început fotbalul la Nacional Montevideo, una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului sud-american, eterna rivală a lui Penarol.

La opt luni de la venirea în România, Albin a ajuns golgheterul Petrolului, cu zece goluri marcate în 20 de partide, şi este socotit cel mai bun străin din Liga I şi unul dintre primii cinci care au evoluat vreodată în campionatul nostru. El traversează cel mai prolific sezon din cariera lui (în 2005-2006 a dat nouă golri pentru Nacional, care i-au adus transferul în Spania) şi, mulţumit de faptul că şi-a regăsit forma sportivă, şi-a prelungit pe încă un an angajamentul cu „lupii”. Ce-i drept, având o clauză care îi va permite să plece oricând în cazul unei oferte avantajoase, pentru el, dar şi pentru club.

A crescut sub aripa lui Contra

„Mă simt bine aici, deoarece mi-am regăsit plăcerea de a juca fotbal, într-un colectiv şi în faţa unui public care te motivează extraordinar. Am venit aici pentru Cosmin Contra, care mi-a fost coleg la Getafe, dar faptul că m-am integrat atât de bine, m-a determinat să vreau să continui aici”, a explicat el decizia de a rămâne la Petrolul. Juan a fost unul dintre „copiii” lui Contra în Spania. Ei au jucat împreună între 2006 şi 2010, când Albin era un tânăr aspirant la performanţă, iar Contra unul dintre veteranii echipei. „Guriţă” l-a ajutat să se integreze şi l-a luat sub aripa lui, ceea ce a contat enorm pentru un puşti care a debutat în Primera Division la 20 de ani.

VIDEO Juan Angel Albin aşteaptă derbyul cu Steaua. Străinul cu cel mai bun CV spune: "Nu-i uşor să joci în Liga 1"

Aşa se explică faptul că atunci când tehnicianul român l-a chemat la Petrolul, Albin a răspuns pozitiv, mai ales că nu traversa cel mai bun moment al carierei lui. În 2011, Getafe l-a vândut la Espanyol, pentru 3 milioane de euro, unde s-a accidentat destul de grav şi n-a jucat decât 13 meciuri în 18 luni.
Spaniolii au renunţat la serviciile lui, împrumutându-l în Uruguay, la Nacional, de unde a fost racolat de Contra. „Nu-i deloc uşor să joci în Liga I. Sunt fotbalişti de calitate. Cred că pe undeva se aseamănă campionatul din Uruguay cu cel de aici, de fapt şi cele două ţări au destule lucruri comune”, a povestit Albin, care deşi e golgheterul echipei n-a ţintit această postură. „Destul de des sunt întrebat câte goluri o să dau, dar eu nu caut neapărat golul, ci vreau doar să joc bine şi să câştige echipa”, a dezvăluit uruguayanul. El e un personaj uşor distant în cadrul lotului ploieştenilor, fiind un tip mai retras, care iese rar în oraş, preferând să-şi petreacă timpul acasă. A ales să stea la Ploieşti, nu la Bucureşti ca alţi colegi de-ai săi, şi cea mai mare bucurie a avut-o când soţia şi fiul său au venit din Uruguay, să stea cu el aici.

Pasionat de tatuaje, Albin se bate cu Mutu la acest capitol, dar spune că deşi are multe doar unul contează. „Cel pe care l-am făcut pentru fiul meu. Tatuajele îţi creează o oarecare dependenţă. Îşi faci unul apoi încă unul şi tot aşa”. Uruguayanul a fost foarte dezamăgit de ratarea calificării în finala Cupei României, pentru că şi-ar fi dorit să câştige un trofeu cu Petrolul, pe care să le alăture celor trei campionate, pe care le are în palmares, ca jucător la Nacional Montevideo. „Sper să reuşim la anul”, a conchis fotbalistul plătit de ploieşteni cu 15.000 de euro pe lună.

Patru goluri în poarta Realului

Juan Albin a fost legitimat şapte ani în Spania, la Getafe şi Espanyol, şi a jucat 129 de meciuri în Primera Division. El a punctat de 21 de ori în aceste partide şi se poate mândri cu patru reuşite în poarta lui Real Madrid, toate sub tricoul lui Getafe, acolo unde a jucat şi în două finale de Cupa Spaniei, pierdute însă de micuţa echipă de la periferia Madridului.

1,6 milioane de euro este cota lui Juan Albin, conform transfermarkt.de

Vrea la naţionala „celeştilor”

Juan Albin n-a reuşit să-şi facă loc la naţionala Uruguayului, din cauza concurenţei uriaşe din lotul sud-americanilor. El a fost convocat o singură dată, în 2008, la un meci cu Paraguay, dar a rămas pe banca de rezerve. Totuşi, el este un nume cunoscut în fotbalul uruguayan, dovadă că-l are impresar pe fostul  mare internaţional Daniel Fonseca (ex-Roma, Napoli, Juventus), care-i mai reprezintă şi pe Muslera (Galatasaray) şi Caceres (Juventus).

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc