Copil risipitor: românul a ratat şansa unei victorii uriaşe cu un adversar din Top 20. Scenariu dramatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Copil

Ajuns în turul II al turneului BMW Open, la Munchen, ocupantul locului 109 ATP a fost la un pas de a produce marea surpriză.

Marius Copil (109 ATP) a trecut de Thiago Monteiro (Brazilia, 81 ATP) în runda inaugurală, la Munchen, şi a pornit cu şansa a doua în confruntarea cu Roberto Bautista-Agut (Spania, 18 ATP) din turul II.

Românul de 26 de ani a jucat însă fără frică şi a fost aproape de a răsturna calculele hârtiei. După un prim set câştigat cu 6-4, Copil l-a pierdut pe al doilea greu, la tie-break, cu 6-7. În decisiv, fiecare jucător şi-a luat serviciul până la 3-3. Apoi, la 4-3, românul a izbutit un break, iar în game-ul următor a servit pentru meci.

Din păcate pentru Copil, el n-a reuşit să aibă nicio minge de meci şi, după ce a apărat patru mingi de rebreak, într-un final, şi-ar pierdut serviciul şi scorul a devenit 5-4 în favoarea sa.

De aici încolo însă, românul n-a mai luat niciun game şi a pierdut cu 5-7 în decisiv. Dacă ar fi câştigat, Copil l-ar fi întâlnit, în sferturi, pe Yannick Hanfmann (Germania, 273 ATP), jucător venit din calificări.

Pentru parcursul său la Munchen, ocupantul locului 109 ATP va primi 8.230 de euro şi 20 de puncte ATP.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul