Contra ameninţă cu amenzi foarte mari: „Profesionalismul pe care-l doresc la Petrolul se loveşte de nişte mercenari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra

Petrolul a făcut două egaluri în ultima săptămână, cu Poli Timişoara şi FC Vaslui, şi a ratat ocazia de a se apropia de primul loc.

Acest lucru l-a nemulţumit foarte tare pe antrenorul Cosmin Contra, dar şi faptul că după meciul de la Vaslui, la revenirea în Ploieşti, târziu în noapte, mai mulţi fotbalişti au mers să-l sărbătorească pe Geraldo Alves într-un club din oraş, portughezul împlinind 33 de ani. Contra a aflat acest lucru şi a doua zi a convocat o şedinţă furtunoasă, pe parcursul căreia şi-a muştruluit rău jucătorii. "Regulamentul de ordine interioară va fi revizuit iar astfel de derapaje vor fi sancţionate cu amenzi de 5000 de euro! Este clar, pe viitor nimeni nu va mai avea ocazia să petreacă întrucât va fi cantonament şi după partide! Iar cei care au de gând să continue pe tema asta îi anunţ că nu sunt dispus să tolerez nimic! Profesionismul pe care îl doresc întronat aici se loveşte, iată, de nişte mercenari pentru care ambiţiile şi ţintele de viitor sunt simple vorbe-n vânt!”, a spus, conform telegrama.ro, extrem de nervos tehnicianul Petrolului.

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă