Confruntare între Ionuţ Chirilă şi Marius Şumudică. Cele mai amuzante declaraţii din „războiul“ celor doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără performanţe remarcabile, dar guralivi din cale afară, Marius Şumudică şi Ionuţ Chirilă se întâlnesc astăzi în premieră cu ocazia meciului dintre Iaşi şi Chiajna, ora 21.00 (Look TV).

Disputa Chirilă – Şumudică a început din momentul în care Concordia Chiajna l-a dat afară pe primul antrenor amintit şi l-a instalat pe “Şumi”. Au urmat o serie de replici savuroase, ironii şi atacuri directe între cei doi “titani” ai fotbalului românesc. De fapt, nici unul, nici altul, nu au motive de a se considera vreun mic Mourinho al fotbalului autohton.
Chirilă a vândut pantofi din portbagaj
Deşi este considerat un antrenor tânăr, Ionuţ Chirilă bate la uşa celor 50 de ani, iar în CV-ul său apar echipele Electromagnetica, Focşani, Jiul, UTA, Chiajna şi Iaşi.  Performanţele la acest nivel sunt zero, iar singurele reuşite care i se pot trece în palmares antrenorului sunt formarea unor echipe de juniori redutabile la Dinamo şi la Rapid, la sfârşitul anilor 90. Cum cariera de antrenor a lui Chirilă a stagnat în sezoanele următoare, tehnicianul a fost nevoit să se orienteze spre alte domenii, lăudându-se cu un magazin de pantofi la Monte Carlo! Cert este că antrenorul a comercializat mult timp încălţăminte din portbagajul propriei maşini, atacând terasele din Dorobanţi sau birourile de la Dinamo, unde Cristi Borcea şi Vasile Turcu îi erau clienţi fideli.
Ionuţ Chirilă a făcut tot posibilul să rămână în anturajul lui Mircea Lucescu, care a fost bun prieten cu tatăl antrenorului, imensul gazetar şi scriitor Ioan Chirilă. Tehnicianul ajungea la Doneţk încărcat cu pantofi şi primea acceptul lui “Il Luce” de a-şi vinde marfa în vestiarul lui Şahtior unor fotbalişti care îşi permiteau să arunce două-trei mii de euro pe încălţăminte. 
Chirilă a avut la un moment dat ocazia de a o antrena pe Dinamo, dar s-a lovit de refuzul vehement al lui Cornel Dinu. “Procurorul” a intrat în gura antrenorului, fiind caracterizat în termeni ca senil, nulitate, odios. În schimb, când discută de jocul echipei sale, Chirilă devine foarte preţios şi vorbeşte despre el însuşi la persoana a treia. Iată o declaraţie a lui după ultimul meci jucat de Iaşi, cel cu Dinamo: “Ionuţ Chirilă şi Iaşi nu vor arunca niciodată mingea în tribune. Nu este uşor să construieşti atacuri cu 10-12 pase înlănţuite în terenul advers în condiţii de adversitate. Am antrenat foarte mult polivalenţa”.
Şumudică n-a prins un an la o echipă
De partea cealaltă, Marius Şumudică poate fi catalogat ca un tip haios, popular, stăpân pe arma ironiei şi cunoscător autorizat al glumelor de cartier. Se consumă mult, a albit repede, dar rezultatele ca antrenor au lipsit cu desăvârşire. Din 2006 şi până acum a pregătit 15 echipe, fără să prindă un sezon întreg la niciuna dintre ele. Dacă nu avea angajament, Şumudică nu ezita să se autopropună la patronii formaţiilor care “scârţâiau” în momentul respectiv. “Nea Adi, îmi stă bine în galben şi verde!”, obişnuia să-i spună antrenorul lui Porumboiu, iar “Şumi” s-a ales până la urmă şi cu un contract la Vaslui.
Rapid e marea dragoste a tehnicianului de 43 de ani: s-a pus în genunchi pe Giuleşti, a sărutat gazonul şi poate fi văzut şi acum pe Giuleşti, dacă nu are meci cu Chiajna. Un alt “viciu” lui Şumudică ar fi fost pariurile, legenda creditându-l ca un ”donator” constant la casele de pariuri.
Antrenorul a avut o intervenţie necontrolată şi în acelaşi timp comică la Look TV în acest debut de sezon. La o afirmaţie nevinovată a reporterei – “Aveţi două înfrâgneri în două meciuri” – Şumudică a oferit o replică “istorică”: “Eşti pe mână cu Ionuţ Chirilă?”. Astăzi, antrenorii de la Iaşi şi Chiajna au ocazia de a-şi strange mâna şi a îngropa securea micului război.
 

Cele mai amuzante replici 

Chirilă: Şumudică a găsit la Chiajna o maşină frumoasă, puternic motorizată, iar într-o clipă de neatenţie a omului care o conducea, Şumudică s-a uitat împrejur, a sărit în ea şi a plecat.
Şumudică: Il ajut să îşi recupereze cele 7 perechi de pantofi pe care le-am gasit în portbagaj, că vine Pastele şi are piaţă bună, el vine cu pantofi de la Monte Carlo. Am impresia ca maşina lui e undeva în service în Chiajna, e stricată pentru că s-a lovit acum câteva etape de autocarul Stealei.
Chirilă: Vreau să-i spun acestui lăutar cu chip exotic ca în timp ce eu am avut onoarea să stau la aceeaşi masă cu Arsene Wenger, Claudio Ranieri sau Cesare Prandelli, el îi cunoaşte doar din poze. Am vorbit cu Arsene Wenger şi mi-a zis că Onduku va face faţă cu brio la Arsenal după 6 luni la Chiajna.
Şumudică: Să ia repede legătura cu Arsene Wenger, fiindcă l-a căutat pe Onduku. Nu are atacant pentru meciul cu Monaco.
Chirilă: Îi reamintesc "bufonului fotbalului românesc" că, împreună cu jucătorii pe care îi jigneşte în continuare, i-am lasat o echipă pe locul 9 pentru ca el să o distrugă ducând-o la retrogradare.
Şumudică: Cred că peste 10 ani o să vorbească despre senzaţionala echipă a Chiajnei. Chirilă e frustrat că n-a ajuns la Dinamo.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Orașul unde casele se vând cu doar un euro. Locul acesta a devenit paradisul străinilor VIDEO
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux