Coman: Este visul nostru să scoatem România în stradă; Rădoi: Nu vreau ca cineva să încerce să profite de această emulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Florinel Coman a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi visează să se califice în semifinalele campionatului european şi să îi scoată pe români în stradă. Selecţionerul Mirel Rădoi a afirmat că nu ar vrea ca cineva să profite de emulaţia produsă şi a avut un mesaj critic pentru Gigi Becali.

“Avem un meci foarte greu, meciul decisiv cu Franţa. Mergem să ne facem jocul, să jucăm ca în cele două partide şi să obţinem cele trei puncte. Sunt foarte fericit, am reuşit să scoatem cea mai bună echipă din acest European. Au fost jucători foarte buni, nu ne-a fost deloc uşor, dar unitatea şi-a spus din nou cuvântul. Ar fi ceva excepţional să iasă lumea în stradă. Este visul nostru să scoatem România în stradă, să-i facem mândri de noi. Trebuie să intrăm la partida cu Franţa cum am intrat în meciul cu Anglia şi să nu le dăm nicio şansă. Mă bucur că am ajuns să vorbească lumea foarte frumos despre noi”, a spus Coman, menţionând că se va revedea cu colegii de la FCSB după finala Campionatului European.

Mirel Rădoi consideră că românii vor ieşi în stradă în cazul calificării echipei de tineret în semifinalele Campionatului European. “Dacă vom reuşi să scoatem cel puţin un rezultat de egalitate mâine seară, să mergem mai departe, cu siguranţă vor ieşi în stradă. Ce nu aş vrea să se întâmple, şi am văzut că s-a întâmplat zilele astea, este ca cineva să încerce să profite de această emulaţie care s-a produs în jurul băieţilor şi deja văd că fiecare începe să-şi aducă aportul, ceea ce din punctul meu de vedere nu este normal şi mă deranjează. Şi m-aş referi chiar la naşul meu, pentru că el trebuie să înţeleagă că lucrurile aici sunt foarte clare: cine se antrenează şi noi credem că poate ajuta echipa în acel moment, de la început sau pe parcursul meciului, o vom face. Aici nu este că ceea ce vedem la televizor, sunăm şi facem o schimbare”, a afirmat el.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Luni, România va juca ultimul meci din grupă, împotriva Franţei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă