Colţescu, victima unui dublu standard grosolan: Negru e rasism, „gypsy“ e OK

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce s-a întâmplat cu brigada românească de la meciul PSG - Istanbul Başakşehir arată un dublu standard grosolan care ajunge până în cel mai înalt nivel. Iar asta pentru că, până la întreruperea jocului, în minutul 14, Sebastian Colţescu şi colegii săi au avut de îndurat provocările delegaţiei turce.

Lumea fotbalului şi nu numai a declanşat, începând de marţi seară, o campanie virulentă de combatere a rasismului. Ceea ce e admirabil, întrucât vorbim despre o „boală“ pentru eradicarea căreia merită să facem orice efort. 

Din păcate, episodul care a pornit această reacţie virulentă nu prea are legătură cu rasismul! Pentru că, aşa cum a explicat foarte bine şi redactorul şef-adjunct „Adevărul“, Liviu Avram, incidentul a fost cauzat de o „particularitate a limbii române şi celor care nu vorbesc româneşte“. Iar asta pentru că, în limba română, „negru“ descrie, pur şi simplu, o culoare, neavând conotaţii rasiste. 

Cu siguranţă, acest argument va fi folosit şi de brigada românească, formată din Ovidiu Haţegan (central), Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe (asistenţi) şi Sebastian Colţescu (rezervă). Aceştia vor merge la sediul UEFA, de la Nyon, pentru a-şi susţine cauza în ancheta pornită de forul european. 

Potrivit presei engleze, Colţescu, despre care se spune că a folosit apelativul „negru“ pentru a-l identifica pe secundul formaţiei turce, Pierre Webo, riscă minimum zece etape de suspendare, dacă va fi găsit vinovat pentru rasism. Oricum, sancţiunea, şi dacă va fi aplicată, nu-i va afecta cariera internaţională, oricum încheiată, în condiţiile în care Colţescu (43 de ani) urma să iasă de pe lista FIFA, în luna ianuarie.

În schimb, o eventuală pedeapsă dată lui Haţegan, care traversa cel mai bun moment al carierei sale, fiind la a 6-a delegare consecutivă în grupele Ligii Campionilor, ar fi atât o lovitură dură, cât şi nedreaptă! Iar publicaţia franceză „L'Equipe“ a explicat de ce arădeanul de 40 de ani e vizat şi el de ancheta UEFA: „Haţegan n-a realizat gravitatea evenimentelor ce aveau loc fix sub ochii săi“.

UEFA deja a comis o greşeală majoră 

Din păcate, forul european şi-a dat deja un „autogol“ destul de urât, înainte de finalizarea anchetei sale. Concret, pe lângă faptul că a schimbat întreaga brigadă de arbitri înainte de reluarea meciului PSG - Istanbul Başakşehir (s-a terminat 5-1, miercuri seară, arbitrat de o brigadă din Olanda) - decizie de înţeles având în vedere tensiunile născute marţi seară - UEFA a anulat şi cartonaşul roşu pe care l-a primit secundul formaţiei turce, Pierre Webo, înainte ca partida să fie întreruptă, marţi seară! Ceea ce e de-a dreptul şocant, în condiţiile în care Webo a fost eliminat din cauza comportamentului său de pe margine, în primele 14 minute ale jocului, înainte de scandalul cu Colţescu!

Iar înregistrările apărute în mediul online oferă o imagine clară despre ce a avut de îndurat brigada românească, care a fost provocată, în permanenţă, de delegaţia turcă. Încă din minutul 10, când Haţegan i-a dat galben unui jucător de la Istanbul Başakşehir pentru un fault asupra lui Neymar, turcii au explodat pe margine şi au început să-i „înţepe“ pe români. 

Fiindcă s-a jucat pe un stadion gol, fără spectatori, s-a auzit cum un membru din stafful turcilor şi-a început tirada în engleză: „Ce e asta? E primul fault! Suntem în Liga Campionilor, nu suntem în campionatul românesc“. Iar omul, care nu se vede pe imagini, doar se aude, continuă să bată moneda pe faptul că „nu se joacă în România“. Cum Sebastian Colţescu a fost cel mai aproape de acest individ, din postura de arbitru de rezervă, el l-a şi atenţionat pe centralul Ovidiu Haţegan, aflat pe gazon: „Ţi-am spus, ăsta e obraznic rău. Ovi, ăsta e obraznic!“.

După patru minute, a urmat faza cu eliminarea lui Webo şi formularea folosită de Colţescu, „ăla negru“ pentru identificarea secundului de la Istanbul Başakşehir. Şi aici, din nou, turcii au trecut la provocări la adresa brigăzii din România. S-a auzit, din nou, cum cineva din delegaţia lor, aflat lângă Colţescu, a spus: „În ţara mea, se spune că românii sunt gypsy (n.r. - ţigani). Dar eu nu pot să spun <<ţigan>> aici“. 

Rămâne de văzut cum se va finaliza ancheta UEFA, însă, deocamdată, anularea cartonaşului roşu primit de Pierre Webo, sancţionat pentru proteste repetate / comportament nesportiv, arată un dublu standard grosolan din partea forului european.

E un bulgăre de inflamare care n-are nimic de-a face cu rasismul. „Negru“ nu e un cuvânt rasist. Ne ducem în Orwell cu aşa ceva, nu vă supăraţi.

 - Radu Paraschivescu, scriitor

Suntem solidari cu Sebastian Colţescu, victimă a unei campanii agresive de denigrare la nivel naţional şi internaţional

 - George Simion, partidul AUR

Al patrulea oficial, doar el poate spune ce simte. Sigur că a făcut o greşeală inacceptabilă, însă numai el poate să-şi deschidă sufletul, să ceară scuze şi să accepte consecinţele. Probabil, e un arbitru foarte bun.

- Jose Mourinho, antrenor Tottenham

Scene bizare: au pus un genunchi în pământ! 

Din păcate, semnalele care vin dinspre Nyon indică faptul că forul european a interpretat deja incidentul cu Colţescu ca pe unul cu caracter rasist. Numai aşa se explică scenele petrecute, miecuri seară, înainte de reluarea jocului PSG - Istanbul Başakşehir din minutul 14. În primul rând, jucătorii au ieşit la încălzire cu tricouri cu sloganul „Nu rasismului“. Apoi, când era întonat imnul Ligii Campionilor, toţi fotbaliştii titulari, plus olandezii care au format brigada de arbitri, au pus un genunchi în pământ şi au ridicat pumnii în aer. Doar că acest gest, devenit un simbol al luptei împotriva rasismului, după moartea lui George Floyd în America, nu prea are legătură cu ce a făcut Colţescu! George Floyd a fost ucis cu sânge rece de un poliţist care şi-a pus genunchiul pe gâtul lui Floyd până când acesta a rămas fără suflare. Pe când Colţescu a folosit un termen, „negru“, care descrie o culoare în limba română, fără conotaţii rasiste, pentru a identifica un individ! 

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne