CM 2014. VIDEO Japonia vs. Grecia: 0-0, într-un meci în care elenii au fost nevoiţi să joace o oră în inferioritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională de fotbal a Greciei a remizat, joi, cu scorul de 0-0, cu selecţionata Japoniei, în cadrul etapei a doua din Grupa C a Campionatului Mondial.

În prima repriză, şuturile spre poartă s-au lăsat aşteptate, până în minutul 11, atunci când Kone a încearcat să schimbe tabela în favoarea grecilor. Portarul japonezilor, niponul Kawashima, are însă o prezenţă de spirit foarte bună şi respinge imediat.

O situaţie similară apare şi în minutul 19, atunci când Osako şutează spre poarta grecului Karnezis, însă fără a avea sorţi de izbândă. La doar trei minute diferenţă, Osako se apropie foarte mult de un gol, dar mingea trece foarte aproape de bară.

Vezi aici rezumatul meciului Grecia vs Japonia

O altă şansă mare pentru japonezi vine din partea lui Honda, care în minutul 29 şutează puternic spre poarta elenilor, însă la fel ca şi până acum, tabela rămâne neschimbată.

De asemenea, prima repriza a fost un fiasco pentru Katsouranis, din partea Greciei, care în minutul 38 a fost eliminat în urma celor 2 cartonaşe galbene primite.

În cea de-a doua repriză, vizibil afectată de eliminarea unui jucător, Grecia are tot mai puţine ocazii la poarta lui Kawashima. Totuşi, acesta are ceva mai mult de lucru în minutul 59, la o lovitură de cap a lui Gekas.

Cum a trăit brazilianul Eric meciul naţionalei sale, în casa lui de la Rio de Janeiro  

Ultimele minute din cea de-a doua repriză se scurg cu încă două ocazii importante pentru asiatici, însă nici acestea nu reuşesc să modifice scorul. Final de partida, 0-0.

Clasamentul grupei C după disputarea a două etape este următorul: 1. Columbia - 6 puncte (golaveraj 5-1), 2. Coasta de Fildeş - 3 puncte (golaveraj 3-3), 3. Japonia - 1 puncte (golaveraj 1-2), 4. Grecia - 1 punct (golaveraj 0-3).


Echipele de start:

Japonia: Kawashima - Uchida, Yoshida, Konno, Nagatomo - Yamaguchi, Hasebe - Okazaki, Honda, Okubo - Osako

Grecia: Karnezis - Manolas, Sokratis, Torosidis, Holebas - Fetfatzidis, Kone, Katsouaranis, Maniatis - Samaras, Mitroglou.

CLICK AICI  pentru a raspunde testului de cunoştinţe despre CM şi poţi câştiga o tabletă

CLICK AICI pentru a paria pe meciurile de la CM şi poţi câştiga o tabletă

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani