CM 2014. Leo Messi, „pianist“ şi salahor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Mondialul brazilian, atacantul argentinian a demonstrat că îl prinde şi rolul de jucător de echipă, nu doar cel de star. Cifrele lui Messi la turneul final demonstrează că alergă mult mai mult decât o face de obicei în meciurile din campionat sau din Liga Campionilor. A doua semifinală de la CM, Olanda - Argentina, se dispută miercuri, de la ora 23.00 (TVR 1).

La 27 de ani, vârstă pe care a împlinit-o recent, chiar în cantonamentul Argentinei, Leo Messi bifează cel mai bun Mondial al său. La a treia participare la un turneu final, Messi a tras după el echipa „albiceleste“. 

Până în semifinale, deocamdată. Atacantul e golgheterul „pumelor“, cu patru reuşite, şi-a trecut în cont şi o pasă de gol şi a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului în patru din cele cinci partide pe care le-a jucat Argentina până acum. În „sfertul“ cu Belgia a ratat o ocazie uriaşă, în prelungiri, dar a impresionat în timpul jocului. 

„Messi joacă bine chiar şi când nu marchează. Are posesia, ţine de minge, scoate din joc trei-patru adversari, apoi oferă o pasă care pune un coechipier într-o poziţie avantajoasă. Influenţa lui e decisivă. E precum apa în deşert pentru noi”, l-a lăudat selecţionerul Argentinei, Alejandro Sabella.  

Cu Belgia, a fost foarte prezent şi pe faza de recuperare, fiind implicat serios în joc, dovadă şi cele trei faulturi pe care le-a făcut. 

„Noul Messi“ l-a etichetat şi „Marca“ pe jucătorul care a demonstrat că poate şi să care pianul, nu doar să cânte la el. În partida cu „dracii roşii“, Messi a alergat 8.2 kilometri, mai mult faţă de efortul depus, spre exemplu, în returul partidei cu Atletico Madrid, din Liga Campionilor (6,8 kilometri). 

„Argentina este o echipă foarte bună, cu individualităţi foarte puternice, mai ales Messi“, a spus ieri Van Gaal. Selecţionerul Olandei, care a reuşit o serie de inovaţii tactice la acest Mondial, mai are o misiune de îndeplinit, probabil cea mai grea de până acum: blocarea lui Messi. 

8.2 kilometri a alergat Messi în partida cu Belgia (1-0), din sferturi, când a făcut şi trei faulturi

În patru partide din cinci, Messi a fost desemnat jucătorul meciului

Citeşte pe adevarul.ro toate ştirile despre CM 2014

Absenţă de marcă pentru Olanda, în meciul cu Argentina

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”