CM 2014. Finala din primul tur se joacă la Salvador. Spania şi Olanda, din nou faţă în faţă după patru ani de la CM 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Destinul a făcut ca finala Campionatului Mondial din 2010 să se reediteze în a doua zi a competiţiei din Brazilia. Spania şi Olanda se întâlnesc azi (ora 22.00, TVR 1) la Salvador, în capitala provinciei Bahia, unul dintre statele din nord-estul Braziliei.

Favoritele Grupei B se duelează în oraşul natal al celebrului foto-model Adriana Lima, o frumuseţe a cărei imagine este exploatată la maximul de brazilieni în sprijinul Cupei Mondiale.


Salvadorul n-are nici aglomeraţia din Sao Paolo, nici boemia din Rio de Janeiro, ci e o metropolă complexă, cu 2,6 milioane de locuitori, cu 50 de kilometri de plaje şi multe clădiri vechi coloniale, colorate în nuanţe vesele de galben şi portocaliu, care încântă ochiul. Istoria consemnează că pentru scurt timp, între 1964 şi 1965, Salvadorul a aparţinut Olandei, care încerca să-şi extindă teritoriile pe tot globul, iar acest lucru ar putea să le creeze un minim sentiment aparte celor 20.000 de olandezi care şi-au anunţat prezenţa în tribunele stadionului Fonta Nova, inaugurat anul trecut în aprilie.
 

Câştigă o tabletă şi multe alte premii participând la un concurs cu întrebări despre Campionatul Mondial

De la precedentul meci, cel din 2010, câştigat de spanioli cu 1-0, prin golul lui Iniesta, marcat în minutul 116, Spania şi Olanda nu s-au mai întâlnit niciodată. De fapt, de-a lungul istoriei, cele două echipe, deşi sunt socotite printre marile puteri fotbalistice ale lumii, au jucat una împotriva celeilalte doar de zece ori. Spania a învins de cinci ori, Olanda de patru şi un meci s-a terminat la egalitate.

Olanda e altă echipă, faţă de cea din Africa de Sud


Care e diferenţa dintre meciul de azi şi cel de acum patru ani? Spania şi-a păstrat structura, în vreme ce Olanda a schimbat din temelii liniile. Ibericii au deplasat la Mondiale un lot cu 17 jucători care au jucat în Africa de Sud şi puteau fi chiar 19, dacă Victor Valdes şi Jesus Navas nu s-ar fi accidentat. Nucleul Spaniei este mult mai compact decât s-ar putea crede, zece fotbalişti având în palmares tripla „Euro 2008 – CM 2010 - Euro 2012”. În schimb, batavii au în componenţă foarte mulţi fotbalişti noi, tineri promovaţi de Louis Van Gaal, la începutul preliminariilor.
Însăşi antrenorul olandezilor e un debutant la cea mai importantă competiţie a lumii, deşi are 63 de ani, dintre care 28 i-a petrecut pe banca tehnică. 

Doar şapte jucători, doar patru titulari, din lotul Olandei au participat şi la CM 2010, unul dintre ei, Wesley Sneijder urmând a juca diseară meciul 100 pentru „Portocala Mecanică”. Olandezii, care vor intra în formula Vorm – Janmaat, De Vrij, Vlaar, Martins Indi – Fer, De Jong, Blind  - Snejder  - Van Persie, Robben sunt însă încrezători în şansele lor şi consideră că pot învinge Spania. „Adversarii nu mai sunt la nivelul de acum patru ani”, a spus Arjen Robben, omul care în 2010 a avut victoria în picior, ratând singur cu portarul la 0-0. Partida are o miză în plus şi pentru faptul că ocupanta locului doi în grupă va da, cel mai probabil peste Brazilia, în optimi.

Nici Ronaldo, nici, Messi, nici Neymar. Favoritul lui Pele la Cupa Mondială joacă în echipa Spaniei  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate