CM 2014 Cei mai politicoşi suporteri din lume? Japonezii au curăţat gunoaiele înainte de a pleca de pe stadion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectatorii japonezi prezenţi la Campionatul Mondial de la Brazilia dau dovadă de un spirit civic greu de înţeles pentru multe popoare europene sau sud-americane. Nu de puţine ori, suporterii niponi au fost observaţi pe stadionele din Brazilia cum îşi strâng resturile menajere la finalul unei partide de fotbal.

Cel mai recent exemplu vine de la meciul disputat între Japonia şi Grecia, terminat la egalitate, fără goluri. Aproximativ 15.000 de spectatori japonezi au fost prezenţi vineri pe arena das Dunas.

„Face parte din tradiţia noastră. A trăi fără deşeuri este extrem de important”, a declarat pentru Russia Today Kenji Yoshida, un om de afaceri nipon, venit în Brazilia să îşi susţină echipa naţională de fotbal.

Pe lângă spectacolul fotbalistic, Cupa Mondială înseamnă şi o oportunitate pentru a vedea cum se comportă alte culturi în diferite situaţii, şi pentru a prelua până la urmă lucrurile bune, mai notează sursa citată.

Fanii japonezi au fost observaţi cum strângeau sticlele goale de suc sau pungile de plastic chiar şi după partida desfăşurată împotriva echipei Coasta de Fildeş, pe care „samuraii albaştri” au pierdut-o.

În Japonia, persoanele nu se sfiesc să cureţe în urma lor chiar dacă se află la un concert, o competiţie sportivă sau un festival. Mai mult decât atât, niponii au obişnuinţa de a transporta gunoiul până acasă, dacă nu găsesc niciun loc amenajat unde să-l poată arunca.

FOTO AFP Photo / Toshifumi Kitamura

„Încercăm să facem puţin curat pentru a arăta un soi de respect pentru ţara gazdă”, a mai spus un spectator japonez, pe numele său Kei Kawai, pentru NPR.

Fanii brazilieni s-au declarat uimiţi de modul în care aleg japonezii să se comporte, iar unii au recunoscut că exemplul lor ar trebui urmat de către rezidenţii ţării gazdă. „Mi se pare fantastic. E un exemplu bun pentru noi”, a spus un spectator din Brazilia.

FOTO AFP Photo / Toshifumi Kitamura


Citeşte şi:

CM 2014. VIDEO Coasta de Fildeş - Japonia 2-1. Drogba a schimbat meciul

Coasta de Fildeş a reuşit o victorie importantă la Campionatul Mondial, trecând cu 2-1 de naţionala Japoniei, după ce a fost condusă cu 1-0.

CM 2014. VIDEO Japonia vs. Grecia: 0-0, într-un meci în care elenii au fost nevoiţi să joace o oră în inferioritate

Echipa naţională de fotbal a Greciei a remizat, joi, cu scorul de 0-0, cu selecţionata Japoniei, în cadrul etapei a doua din Grupa C a Campionatului Mondial.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali