CM 2014. A trecut partea cea mai frumoasă a Mondialului

M-am obişnuit să aud, o dată la patru ani, un clişeu de la aşa-zişii specialişti: “Adevăratul Mondial începe după faza grupelor”. O fi aşa, dar nu şi pentru mine.

Eu aştept Cupa Mondială patru ani, mai ales pentru faza grupelor, acolo unde, de la o ediţie la alta, vezi ţări precum Honduras, Angola, Coreea de Nord sau Jamaica. Ce-i drept, sunt din Iran, o ţară care n-a trecut niciodată de faza grupelor la Cupa Mondială şi, probabil, nu o va face prea curând. Poate că, dacă eram neamţ, şi eu aşteptam să treacă mai repede formalitatea celor trei meciuri din grupe ca să ne apucăm cu adevărat de treabă.

Mai există însă un motiv pentru care îmi place mult mai mult începutul turneului final. Pentru că în avionul care m-a adus în Brazilia erau numai oameni cu feţe radiind de fericire şi de speranţă. Pentru că în acel zbor de peste zece ore, fiecare pasager a visat meciurile din grupe, a visat victorii, a visat calificări.

Pentru că, în primele zile la Sao Paulo, vedeam hondurieni, brazilieni şi spanioli la fel de bucuroşi. Acum, în a doua săptămână, lucrurile deja s-au schimbat radical. Spaniolii nu mai cântă, atunci când îi vezi pe străzi. Se plimbă prin oraş ca nişte zombie, fără nicio ţintă, aşteptând să treacă zilele. De fapt, mai sunt aici, doar fiindcă aşa şi-au făcut rezervările de hotel şi de avion, acum mai multe luni. Ca să nu mai zic de banii daţi pe biletul pentru ultima partidă din grupă, care deja e mai mult un chin decât o plăcere.

Începutul unui Mondial e printre puţinele perioade în care 32 de ţări sunt în sărbătoare simultan. Păcat că această perioadă se termină repede, la fel ca tot ce e frumos.