Clubul secret pe care Lionel Messi îl are din 2018. Un coleg îl ajută să facă miracole pentru cei mici și neajutorați

0
Publicat:

Doi campioni, Lionel Messi (37 de ani) și Luis Suarez (38 de ani), au dat viață unui club nou în Uruguay, destinat creșterii fotbalistice și umane a tinerilor, iar acum este pregătit să concureze la nivel național.

Messi și Suarez au o colaborare ideală din perioada Barcelona

Presa sud-americană a aflat de existența clubului Deportivo LSM, o realitate fotbalistică în Uruguay puternic dorită și susținută de Luis Suarez și de Lionel Messi.

Cele două staruri mondiale, acum colegi la Inter Miami, au anunțat proiectul printr-un video publicat pe rețelele sociale.

Suarez a explicat că Deportivo LSM, club născut în 2018, a crescut și are peste 3.000 de fani și structuri dedicate tinerilor.

E un vis care se realizează. Vrem să le oferim copiilor șansa pe care poate noi n-a avut-o”, a comentat atacantul uruguayan.

La rândul său, Messi a preluat „pasa” colegului din ofensivă și a caracterizat proiectul ca fiind un „privilegiu”: „Sper să putem contribui la creșterea acestei frumoase idei”.

Deportivo LSM încearcă acum să intre oficial pe scena fotbalului uruguayan, atât la nivel de tineret și juniori, când și la nivel profesionist.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG