Claudiu Niculescu: „Victor Piţurcă este un antrenor isteţ, care ştie ce e de făcut pentru eliminarea Greciei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Niculescu, tehnicianul echipei CSM Râmnicu Vâlcea FOTO Cosmin Iftode

Claudiu Niculescu mizează pe veleităţile lui Victor Piţurcă în alegerea echipei care să poate elimina Grecia din meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014.

Actualmente antrenor al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu se numără printre cei care cred în şansele României de a învinge Grecia. „Mie nu îmi place să pariez, implicit nici să risc pronosticuri. Pot să vă spun, însă, că eu cred că România poate elimina Grecia şi poate ajunge, după mulţi ani, la un turneu final. 

Norocul şi-a reîntors faţa spre Victor Piţurcă: selecţionerul a primit două veşti excelente în câteva ore. Ce jucător a ratat avionul spre Atena

Îl cunosc bine pe Victor Piţurcă şi vă spun că ştie să pregătească foarte bine astfel de partide decisive. Este un antrenor isteţ, care ştie ce e de făcut, trebuie să avem cu toţii încredere în el, veţi vedea că are soluţiile necesare. Oricum, este o şansă extraordinară pentru toată generaţia şi pentru fotbalul românesc. Trebuie să ajungem la Rio!“, a declarat tehnicianul potrivit Mediafax.

VIDEO Istoria războaielor cu grecii. I-am bătut cu 8-1, ne-am calificat de două ori din grupă cu ei şi i-am învins în 2011

Fostul fotbalist al alb-roşilor se încredere şi în schimbările de antrenorat de la Dinamo: „Sunt convins că Flavius Stoican va face treabă bună dacă va fi lăsat. Dinamo are, ca şi noi, o echipă tânără, un antrenor tânăr şi jocul a început să se lege, să fie cel pe care-l doresc toţi dinamoviştii“.
Meciul tur dintre Grecia şi România se va disputa vineri, la  21.45, pe stadionul „Giorgios Karaiskakis“, din Pireu. Manşa secundă va avea loc pe 19 noiembrie, la Bucureşti, pe Arena Naţională, începând cu ora 21.00.

Fanis Gekas, atacant în echipa Greciei: „Vrem să câştigăm cu România la zero“

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!