Grecia – România / Norocul şi-a reîntors faţa spre Piţurcă: selecţionerul a primit două veşti excelente în câteva ore. Ce jucător a ratat avionul spre Atena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă
Victor Piţurcă

Recunoscut pentru norocul său proverbial, Piţi a câştigat, în câteva ore, un titular pentru meciul-tur (vineri, ora 21.45, România TV) şi altul pentru retur (marţi, 19 noiembrie, ora 21.00, Antena 1).

Dacă selecţionerul a primit numai veşti proaste la începutul săptămânii, cu accidentarea lui Vlad Chiricheş la Tottenham şi apoi cu apariţia unor dureri lombare, care l-au scos pe Tătăruşanu de la antrenament, miercuri, situaţia s-a schimbat radical.

În primul rând, starea de sănătate a lui Tătăruşanu s-a îmbunătăţit atât de mult, încât goalkeeperul s-a antrenat, dimineaţa, la Mogoşoaia, iar apoi a făcut deplasarea la Atena, alături de restul lotului. Astfel, sunt şanse mari ca „Tătă“ să fie titular, vineri seară, în partida-tur cu Grecia. 

Silviu Lung jr, lăsat acasă

Refacerea goalkeeperului Stelei coroborată cu decesul bunicii lui Silviu Lung jr l-au îndemnat pe Victor Piţurcă să-l lase acasă pe portarul celor de la Astra, mai ales că, după problemele cu Tătăruşanu, Pantilimon s-a alăturat şi el lotului. 

Englezii confirmă: Chiricheş, OK

Dacă selecţionerul aproape că a rezolvat problema portarului titular, odată cu revenirea lui „Tătă“ la antrenamente, o altă veste bună a sosit din Anglia. Directorul sportiv al lui Tottenham, Franco Baldini, a spus că Vlad Chiricheş n-are o fractură de piramidă nazală, aşa cum s-a crezut iniţial, după accidentarea suferită duminică. Astfel, stoperul român nu va avea nevoie de operaţie şi sunt şanse mari să joace din primul minut în returul cu Grecia (marţi, 19 noiembrie, ora 21.00). 

S-a vehiculat chiar ideea că fotbalistul lui Tottenham ar putea merge la Atena pentru a-şi susţine colegii din tribune, însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt mici, deoarece Chiricheş şi stafful naţionalei nu vor să rişte agravarea situaţiei fundaşului.

Portarul Stelei se decide în închisoare

Tătăruşanu şi-a reluat de miercuri antrenamentele alături de lotul naţional, după care a aflat că poate rămâne şi din sezonul viitor la Steaua, deşi contractul său va expira în vară. 

Viitorul goalkeeper-ului depinde de hotărârea pe care o va lua Gigi Becali din închisoare. „Îl avem pe Valentin Cojocaru, un portar de 18 ani, 1,95 metri. Un portar în care eu cred mai mult decât am crezut în Arlauskis, atunci când l-am adus la Urziceni. Tătăruşanu în vară face cinci ani de când a venit la Steaua şi şi-a făcut datoria pe deplin. Dacă patronul nostru, Gigi Becali, va considera că Steaua nu trebuie să rişte acum promovând acest copil (n.r. – Valentin Cojocaru), i se va face o ofertă lui Tătăruşanu şi el va avea la ce să se gândească“, a declarat Mihai Stoica.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite