Ciuca bătăilor în ATP: în Top 20 în urmă cu patru ani, pierde acum meciuri pe bandă rulantă în mai puţin de o oră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bernard Tomic este în derivă

Australianul Bernard Tomic (27 ani) decade din ce în ce mai mult, transformându-se pe zi ce trece în ciua bătăilor a circuitului masculin. Considerat o mare speranţă a sportului alb, după ce câştiga primul punct ATP la doar 15 ani, ajuns ulterior până pe locul 17 mondial la începutul anului 2016, Tomic mai atrage acum atenţia doar prin înfrângerile-bliţ pe care le adună de la săptămână la săptămână.

Duminică, Bernard Tomic a fost învins în ultima rundă a calificărilor la turneul de la Delray Beach de un alt mare talent care s-a afundat în anonimat - letonul Ernests Gulbis. Tomic - sfertfinalist la Wimbledon (în 2011, pe când avea doar 18 ani) şi Gulbis - semifinalist la Roland Garros (în 2014) sunt acum vecini în clasamentul ATP, pe locurile 191 şi 190. Tomic a rezistat pe teren doar 53 de minute, câştigând doar două game-uri.

În total, Tomic a jucat şase meciuri în 2020, dintre care a pierdut patru. În trei dintre aceste meciuri nu a prins o oră de joc pe teren.

Meciurile lui Bernard Tomic din 2020:

  • Australian Open, calificări, primul tur: 6-7(4), 3-6 cu Denis Kudla (SUA) - 67 de minute
  • Dallas (Challenger, şaisprezecimi): 2-6, 3-6 cu Brandon Nakashima (SUA) - 45 minute
  • New York, calificări, primul tur: 7-6(5), 4-6, 7-6(5), cu Denis Istomin (Uzbekistan) - 2 ore 2 minute
  • New York, calificări, turul 2: 2-6, 1-6 cu Go Soeda (Japonia) - 40 minute
  • Delray Beach, calificări, turul 1: 6-1, 6-3 cu Bague Toledo (Spania) - 40 minute
  • Delray Beach, calificări, turul 2: 2-6, 0-6 cu Ernests Gulbis (Letonia) - 53 minute

Fanii tenisului au pierdut de mult şirul boacănelor făcute de Bernard Tomic: australianul a refuzat în 2009 să se antreneze cu Lleyton Hewitt, considerându-l pe acesta "prea slab" pentru nivelul său, a fost arestat în repetate rânduri de poliţişti, iar pe teren a fost acuzat de mai multe ori că ar fi trântit meciuri, că nu şi-ar fi dat interesul şi că ar fi refuzat să lupte. Două declaraţii date după eliminări din turneele de Mare Şlem l-au făcut celebru: "eu îmi număr doar banii, număr milioanele" şi "mă plictiseam, nu am iubit niciodată tenisul, joc doar la 50%". La Wimbledon 2019, Tomic a fost deposedat de premiul în bani aferent prezenţei în primul tur după ce a fost învins în doar 58 de minute de francezul Jo Wilfred Tsonga, în cel mai scurt meci de pe tabloul principal din ultimii 15 ani înregistrat la Londra, organizatorii găsindu-l vinovat pentru că nu s-ar fi comportat ca un profesionist. De asemenea, în martie 2012, Tomic stabilea un nedorit record pentru cel mai scurt meci de tenis la masculin, cu o înfrângere în 28 de minute în faţa lui Jarkko Nieminen, la Masters-ul de la Miami (australianul juca, totuşi, primul turneu după ce fusese operat la ambele şolduri).

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură