Cîrstea, victorie electrizantă la US Open: Sorana ia un munte de bani și poate atinge o bornă istorică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) și-a redescoperit forma sportivă, exact când rezultatele ei contează enorm: într-o competiție de Grand Slam! Adevărul a explicat aici că „Sori“ a avut fluctuații mari, înainte de a debuta la Flushing Meadows. Practic, se reactivase „boala“ care i-a marcat cariera Soranei: inconsistența!

Sorana Cîrstea, parcurs foarte bun la New York

Ajunsă la New York, Cîrstea oferă, deocamdată, niște prestații solide, dar și rezultate încântătoare. După o victorie în minimum de seturi cu americanca Kayla Day (93 WTA), miercuri seara, românca a înregistrat încă un succes categoric: 6-3, 6-4 cu rusoaica Anna Kalinskaya (89 WTA) după un meci de 67 de minute.

Grație acestui rezultat, „Sori“ și-a asigurat un cec în valoare de 191.000 de dolari. Iar în ierarhia live, actualizată în timp real, Cîrstea a urcat un loc, până pe 29 WTA, cu1.460 de puncte. E pentru a patra oară în cariera ei de până acum când Sorana atinge turul III la US Open. A fost mai aici în 2009, 2019 și 2020. Din păcate, de fiecare dată s-a și oprit aici.

Acum, Cîrstea are șansa de a atinge o bornă istorică printr-o calificare în optimile de la US Open. Misiunea ei nu va fi însă deloc ușoară, în condițiile în care, în următoarea partidă, o așteaptă învingătoarea duelului Rybakina (4 WTA) – Tomljanovici (127 WTA). Pe lângă miza sportivă și cea financiară va fi importantă, în joc fiind suma de 284.000 de dolari!

28

de victorii și 18 înfrângeri a înregistrat Sorana Cîrstea în 2023.

România la US Open, proba de simplu

Turul I

Cîrstea (30 WTA) – Day (93 WTA) 6-2, 6-3

Begu (43 WTA) – Korpatsch (75 WTA) 3-6, 2-6

Țig (700 WTA) – Marino (104 WTA) 7-6, 7-6

Ruse (167 WTA) – Pliskova (25 WTA) 1-6, 4-6

Bogdan (60 WTA) – Kenin (101 WTA) 6-7, 4-6

Turul II

Cîrstea (30 WTA) – Kalinskaya (89 WTA) 6-3, 6-4

Țig (700 WTA) – Pegula (3 WTA)

Se va juca, joi, după ora 18.00 (Eurosport)