Cîrstea a scris istorie la Dubai: Sorana a detronat-o pe legendara Venus Williams în Emirate

0
Publicat:

La aproape 34 de ani, vârsta pe care o va împlini pe 7 aprilie, Sorana poate atinge apogeul carierei din perspectiva ierarhiei WTA. Pentru asta trebuie să treacă, vineri (după ora 12.00, Digi Sport 2), de Jasmine Paolini (Italia, 28 de ani, 26 WTA), în semifinale, la Dubai.

Sorana Cîrstea

De remarcat că Sorana a atins deja o bornă istorică la Dubai. Potrivit Eurosport, la 33 de ani și 321 de zile, Cîrstea e cea mai în vârstă jucătoare care atinge penultimul act al competiției, depășind-o pe Venus Williams, al cărei record (33 de ani și 248 de zile) data din 2014!

Cîrstea – Paolini pornește de la 0-2

Următoarea adversară a Soranei a avansat în semifinale fără să joace. Italianca Paolini – la 1,60 de metri e printre cele mai mărunte sportive din circuit – a profitat de retragerea Elenei Rybakina (Kazahstan, 24 de ani, 4 WTA) din cauza unor probleme medicale și a ajuns în careul de ași. Partida Cîrstea – Paolini, programată pentru vineri (după ora 12.00, Digi Sport 2) pornește de la 2-0 pentru italianca de 28 ani, după cum se poate vedea mai jos:

*French Open 2023: 7-5, 2-6, 6-2 Paolini

*Portoroz 2021: 6-4, 4-6, 6-1 Paolini

Mai multe pentru tine:
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă