Ciobotariu: "Sunt mulţumit de joc şi de fanii noştri care ne-au susţinut"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul dinamovist Liviu Ciobotariu s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale, după victoria cu 1-0 în faţa celor de la FCM Târgu Mureş.

"Sunt mulţumit de joc. Am întalnit o echipă foarte bine organizată, care a venit să facă un joc deschis. Puteam să avem probleme pe final, pentru ca nu am reuşit să marcam al doilea gol. Felicit băieţii pentru modul în care s-au mobilizat. Sunt bucuros ca am debutat cu dreptul. Mulţumesc suporterilor pentru ca ne-au susţinut.", a spus tehnicianul.

Ciobotariu a vorbit şi despre situaţia lui Liviu Ganea, atacant trimis la echipa a doua pentru că a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu Dinamo, în condiţiile propuse de şefii clubului: "Liviu Ganea este in stadiul de negocieri cu conducerea si imediat ce isi rezolva problemele, eu îl aştept la lot. Luchin este în tratative cu noi, dar nu cunosc cât de avansate sunt negocierile. Odată cu revenirile lui Găman şi Barboianu, lotul va fi complet", a declarat Liviu Ciobotariu la gsptv.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”