Cinci fotbaliști din Italia, între care şi un român, condamnaţi pentru viol în grup

0
Publicat:

Cinci foşti fotbalişti ai echipei italiene Virtus Verona (Serie C - liga a treia), între care şi românul Daniel Onescu, au fost găsiţi vinovaţi de violarea în grup a unei studente de 20 de ani, în ianuarie 2020, a relatat, marţi, cotidianul local L'Arena, citat de agenţia ANSA.

Toţi fotbaliştii au plătit daune studentei Foto: shutterstock

Cei cinci jucători, Stefano Casarotto (26 ani) din Venezia, Gianni Manfrin (29 ani) din Padova, Edoardo Merci (23 ani) din Verona, argentinianul Santiago Visentin (23 ani) şi românul Daniel Onescu (29 ani), au fost condamnaţi fiecare la şase ani de închisoare în primă instanţă de judecătorul Paola Vacca, conform Agerpres.

Toţi fotbaliştii au plătit daune studentei, al cărei nume nu a fost făcut public, înaintea procesului, iar victima şi-a retras plângerea, dar procuratura a continuat urmărirea penală.

Cei cinci au fost colegi la Virtus şi în noaptea violului, 18 spre 19 ianuarie, au luat victima în apartamentul unuia dintre jucători, prieten cu victima, unde cei cinci au îmbătat-o şi au violat-o.

Onescu, născut la Haţeg, a jucat în Italia de când era junior, trecând pe rând pe la echipele Belluno, Rimini, Grossetto, Andria, Catanzaro, Bisceglie, Virtus Verona, Paganese şi Dolomiti Bellunesi.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete