Cifrele care demonstrează că România poate învinge Cehia în Fed Cup, deşi adversarele sunt deţinătoarele titlului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă şi duminică se va desfăşura la Cluj, în Sala Polivalentă, partida de Fed Cup dintre România şi Cehia, contând pentru calificarea în semifinalele Grupei Mondiale I.

La prima vedere întâlnirea dintre cele două formaţii pare dezechilibrată, iar balanţa înclină clar în favoarea adversarelor. Cehia a câştigat patru dintre ultimele cinci ediţii ale Fed Cup, ratând doar trofeul din 2013, câştigat de Italia, în vreme ce România abia a revenit în Grupa I Mondială şi nu are niciun astfel de titlu în palmares.
Judecând însă prin prisma rezultatelor directe între jucătoarele care se vor afla pe teren, bilanţul este favorabil României. Simona Halep este neînvinsă în faţa Petrei Kvitova şi a Karolinei Pliskova, iar Monica Niculescu, a doua noastră rachetă, în absenţa Irinei Begu stă bine în întâlnirile directe cu Pliskova. Practic, bilanţul directelor dintre cele patru jucătoare care vor evolua la simplu este acum 7-1 pentru fetele nostre, iar dacă ele vor păstra tradiţia atunci România poate ajunge în semifinale, acolo unde n-a mai fost niciodată şi unde se va duela, în cazul calificării, cu învingătoarea dintre Germania şi Elveţia.


Întâlnirile directe la simplu în circuitul WTA
Halep – Kvitova 2-0
Halep – Pliskova 3-0
Niculescu – Kvitova 0-1
Niculescu – Pliskova 2-0

Meciurile din Grupa I Mondială
România – Cehia
Rusia -  Olanda
Germania – Elveţia
Franţa – Italia

Meciurile din Grupa II Mondială
Slovacia – Australia
Canada – Belarus
SUA – Polonia
Serbia – Spania

Învingătoarele din prima grupă mondială vor evolua în sferturi, iar învinsele vor întâlni învingătoarele din grupa a doua mondială în meciuri de baraj pentru menţinerea în primul eşalon.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie