Interviu Chris Evert: „Halep va mai câştiga un Slam!“ Ce spune despre despărţirea Simonei de Darren Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigătoarea a 18 titluri de Grand Slam la simplu, Chris Evert a acordat un interviu în exclusivitate pentru fanatik.ro, în care îşi exprimă convingerea că Simona Halep va mai câştiga un turneu de Mare Şlem.

"Are toate şansele. Este numărul 1 mondial, s-a obişnuit cu poziţia asta, nu mai are presiunea câştigării primului ei Mare Şlem. Nu ştiu câte, dar cel puţin unul îl va mai câştiga. Simona e excelentă pe hard. Cred că la Australian Open are cele mai mari şanse", a spus americanca.


Fosta mare jucătoare de tenis a vorbit şi despre încetarea colaborării dintre Halep şi antrenorul australian Darren Cahill, care a vut loc în urmă cu câteva săptămâni.

"Darren a fost antrenorul perfect pentru Simona, a produs declicul lui Halep în momentul în care a părăsit-o, după Miami 2017. Practic a forţat-o pe Simona, în acel moment, să se analizeze cu mare atenţie, să-şi facă autocritica şi să ia unele decizii împotriva firii ei. Şi întotdeauna când trebuie să schimbi ceva la tine, este dificil. Iată însă, Simona a reuşit şi imediat după acel episod, a arătat că s-a schimbat. De atunci, limbajul trupului lui Halep s-a schimbat pe teren, tot ce era negativ s-a trasformat din acel moment la Simona", a mai spus Evert pentru Fanatik.

Chris Evert, primul lider mondial din istoria WTA, a stat 260 de săptămâni pe locul 1 în lume. Are în palmares 157 de turnee câştigate, dintre care 18 titluri de Grand Slam la simplu şi 3 la dublu

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui