Chipciu, comportament de golan: Jandarmeria l-a amendat după un derapaj oribil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR a pierdut, luni seară, trei puncte uriaşe în lupta pentru titlu, în partida cu Sepsi (0-1). Mai grav a fost însă episodul de după terminarea întâlnirii, când vedeta clujenilor a pierdut „meciul“ cu bunul simţ.

Alex Chipciu (31 de ani) a fost adus, cu surle şi trâmbiţe la CFR Cluj, în ianuarie 2020. 

De atunci însă, fostul internaţional mai degrabă a dezamăgit în Gruia. De altfel, prestaţiile sale slabe au contribuit şi la plecarea lui Dan Petrescu de la echipă. Asta deoarece şefii CFR-ului i-au reproşat fostului antrenor aducerea lui Chipciu, care a obligat formaţia clujeană la un efort financiar destul de mare.

Acum, cu Edward Iordănescu pe bancă, Chipciu a ajuns un „client“ al băncii de rezerve. Unde a şi rămas, luni seară, în înfrângerea cu Sepsi (0-1). Mijlocaşul de 31 de ani a ieşit însă în evidenţă, după finalul partidei. Când, înjurat de un suporter nemulţumit de rezultat, s-a dat jos din maşină, l-a bruscat pe fanul CFR-ului şi l-a înjurat copios!

Chiar dacă Alex Chipciu şi-a cerut scuze, ulterior, pentru acest derapaj, potrivit Digi24, el a fost sancţionat de Jandarmerie, cu suma de 500 de lei. În dialog cu Antena Sport, Chipciu a încercat să minimalizeze episodul de după partida cu Sepsi.

Ce a spus Alex Chipciu?

*Îmi pare rău pentru situaţia creată. Nu trebuia să reacţionez aşa, indiferent de ce mi-ar fi zis. Nu mă onorează o astfel de ieşire! Sper să luăm campionatul şi să-i facem fericiţi pe suporteri!

46 de selecţii şi 6 goluri a adunat Alex Chipciu la echipa naţională.   6 meciuri a adunat Chipciu la CFR Cluj, în actuala ediţie a Ligii I, în care a oferit două pase de gol.  
Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare