CFR, „oaia neagră“ a României în Europa: pe cine au dat vina clujenii după o eliminare jenantă cu Dinamo Minsk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ardelenii au ajuns nemeritat în preliminariile Ligii Europa, după ce Dinamo a demarat procedurile de insolvenţă, şi şi-au bătut joc de şansa primită.

De haram a venit, de haram s-a dus. Iată o zicală care descrie perfect aventura europeană a celor de la CFR Cluj în acest sezon. Ardelenii s-au clasat pe locul 6 în campionatul trecut şi n-ar fi trebuit să joace în Europa, însă au ajuns în preliminarii, fiindcă Dinamo (locul 4) a demarat formalităţile legate de intrarea în insolvenţă, iar FC Vaslui (locul 5) s-a desfiinţat.

CFR a trecut chinuit de turul I preliminar al Ligii Europa, după 0-0 acasă şi 1-0 în deplasare cu Jagodina (Serbia). În următoarea fază însă, a cedat în faţa unui adversar modest din Belarus, Dinamo Minsk. 

Chiar dacă eliminarea a venit după două partide pierdute, 0-1 în deplasare şi 0-2 acasă, clujenii au sărit la gâtul arbitrului după manşa secundă.

Ce au spus?

„La pierderea acestei partide a contribuit, din păcate, şi brigada de arbitri. Au fost multe greşeli care chiar m-au mirat. În prima fază, am fost foarte supărat pe Rada (n.r. – eliminat în minutul 26), dar după aceea, discutând cu mai mulţi specialişti, sunt mai puţin supărat. La cartonaşul roşu arbitrul s-a pripit. Apoi, a fost penalti la Tade la 0-0, iar la ei nu cred că a fost penalty la faza din minutul 80“, a declarat preşedintele Iuliu Mureşan la Look TV.

Antrenorul Vasile Miriuţă a fost şi mai vehement. „În viaţa mea nu le voi mai zice nimic arbitrilor de la noi. Ne tot luăm de ei, dar când vezi cum te arbitrează francezii în Europa, nu mai poţi spune nimic. Era să-i rupă piciorul lui Tade şi n-a dat penalty la 0-0. De faza cu Rada nu vreau să mă pronunţ înainte să văd o reluare. Ţin să-i felicit pe băieţi, au făcut o primă repriză extraordinară. Am avut trei situaţii clare de a marca, dacă era 2-0 în primele 30 de minute nu zicea nimeni nimic. Plus un 11 metri neacordat. Aşa m-au arbitrat în Europa, de parcă aş fi fost cel mai mare duşman al lor“, a spus Miriuţă, potrivit stiridesport.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești