CFR Cluj s-a făcut de râs în toată Europa! Scandalul bătăii a făcut valuri şi în presa internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalul românesc nu mai iese de multă vreme în evidenţă datorită rezultatelor din teren şi, din păcate, ne facem simţită prezenţa în Europa mai mult prind scandalurile iscate.

La finalul anului trecut, Sebastian Colţescu a fost sursa unui scandal planetar, generat de expresia nefericită „ăla negru“, folosită de arbitrul în vârstă de 43 de ani la partida  PSG - Istanbul Başakşehir, în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor. 

Bătaia petrecută la stadionul Dr. Constantin Rădulescu după înfrângerea celor de la CFR Cluj în play-off-ul pentru Europa League şi comportamentului conducerii la adresa lui Marius Şumudică, chiar dacă nu s-au ridicat la interesul stârnit de amploarea cazului Colţescu, au fost relatate de presa internaţională, iar digisport.ro şi spotmedia.ro au realizat o selecţie a celor mai importante dintre ele. 

"Incredibil! Au dat afară antrenorul lui CFR Cluj şi nu l-au lăsat să mai intre în baza de pregătire. Antrenorul de 50 de ani, care a preluat campioana României în iunie, a vrut să intre pe stadion, dar nu i s-a permis, aşa că a vorbit cu jucătorii într-un... garaj!", au scris grecii de la Sport-Fm.

"Nu se mai termină scandalurile din România! Antrenorul Clujului a venit la muncă, dar paznicii nu l-au lăsat să intre pe stadioane", a scris publicaţia sârbă Kurir.

"Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, l-a dat afară pe antrenorul Şumudică, după ce echipa nu a obţinut succesul dorit în Europa. Când a ajuns la baza de pregătire, Şumudică a avut parte de o surpriză neplăcută. Antrenorului nu i s-a permis să intre, după ordinul dat de Varga", notează turcii de la Fanatik.

"Marius Şumudică se află pe lista neagră şi i-a fost interzis accesul la antrenamentele echipei după eliminarea din Europa League. Şumudică a fost demis după înfrângerea cu Steaua Roşie Belgrad, dar a apărut ca o floare a doua zi la baza de pregătire, crezând că încă este angajat. Insă, la ordinul patronului, a fost împiedicat de paznici să intre. Mai tărziu le-a fost interzis şi accesul unor jucători. Asta după ce, joi seara, proprietarul le-ar fi cerut bodyguarzilor să-i atace pe preşedintele şi avocatul echipei. În luptă s-au implicat şi fizioterapeuţii echipei", au relata cei de la SoFoot.

"Haos total la viitoarea adversară a lui AZ Alkmaar. Se spune că, după eliminarea suferită în play-off-ul Europa League, proprietarul echipei şi-a trimis bodyguarzii pentru a-i bate pe preşedintele şi avocatul clubului. Apoi, a doua zi, antrenorul Marius Şumudică n-a mai fost primit în baza de pregătire" - Voetbal International

"Şumudică pleacă de la Cluj la mai puţin de trei luni după ce a fost prezentat ca antrenor. Alături de el a fost demis şi directorul sportiv, Marius Copilu. Patronul Neluţu Varga vrea să-l aducă înapoi pe Dan Petrescu" - El Mundo Deportivo.

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut