CFR Cluj rămâne cu penalizarea de 6 puncte. TAS a respins apelul clubului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Cluj - Petrolul Ploieşti

Tribunalul de Aribtraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul pe care CFR Cluj l-a făcut în urma depunctării primite la începutul acestui sezon.

Formaţia din Cluj nu-şi va primi înapoi cele şase puncte cu care a fost penalizată de comisiile FRF din pricina datoriilor, anunţă Federaţia Română de Fotbal.

"Apelul formulat în data de 12 iunie 2015 de către Fotbal Club CFR 1907 Cluj S.A. împotriva deciziei din 22 mai 2015 a Comisiei de apel pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul FRF a fost respins. Decizia Comisiei de apel pentru acordarea licenţei cluburilor din cadrul FRF este menţinută.

La data de 22 mai 2015, Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor a soluţionat cererea de apel formulată de Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA împotriva hotărârii Comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor. Instanţa de fond a decis sancţionarea clubului pentru încălcarea criteriului financiar din Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, ediţia 2014, cu deducerea a 6 puncte din clasamentul Ligii I, în sezonul 2015-2016, a relatat Mediafax. La fel ca Petrolul Ploieşti, CFR a fost sancţionată cu 6 puncte de penalizare pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul de licenţiere, mai exact articolul referitor la datorii către jucători şi terţi.

CFR Cluj are 24 de puncte şi ocupă poziţia a 10-a în clasamentul Ligii I.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”