CFR Cluj n-a găsit reţeta victoriei cu Dinamo Minsk. Ardelenii au încercat imposibilul în 10 oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a pierdut returul disputat joi, pe teren propriu, împotriva celor de la Dinamo Minsk (0-2). Ardelenii au înregistrat două înfrângeri, scor general 0-3, şi şi-au luat gândul de la cupele europene în sezonul acesta.

Citeşte toate ştirile despre Europa League

Drumul lui CFR Cluj s-a oprit în turul trei preliminar Europa League. La fel ca în prima manşă, ardelenii n-au impresionat şi nu au reuşit să marcheze nici măcar un gol. Misiunea „feroviarilor“ a devenit şi mai grea în prima repriză, când Ionuţ Rada a avut o intrare dură la Chigozie Udoji şi a fost penalizat cu „roşu“.

Până în a doua parte a jocului scorul a rămas 0-0, însă Dinamo Minsk a reuşit să „spargă gheaţa“ prin Stasevich (70'), iar şapte minute mai târziu bieloruşii au transformat un penalti prin Udoji, parafându-şi victoria care îi califică în playoff-ul Europa League.


Echipe de start


CFR Cluj: Felgueiras - Susici, Larie, I. Rada, Camora - Monroy, Muniru - Deac, Negruţ, Fl. Costea - Tade. Antrenor: Vasile Miriuţă.

Dinamo Minsk: Gutor - Karpovic, Bangoura, Politevich, Veretilo - N. Nikolic, Simovic, Voronkov - Udoji, Adamovic, Stasevich. Antrenor: Vladimir Juravel.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Ştiri pe aceeaşi temă:

Primul meci, prima calificată: Astra Giurgiu va evolua în playoff-ul Europa League, după ce a învins Slovan Liberec  

Petrolul Ploieşti, mândria românilor în Europa League. Prahovenii au făcut spectacol în deplasarea cu Viktoria Plzeň 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG