CFR Cluj îl îngroapă în bani pe Mircea Rednic. „Puriul” devine cel mai bine plătit antrenor din Liga 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Rednic îşi freacă mâinile de bucurie: a devenit cel mai bine plătit antrenor din Liga 1

Deşi a făcut mare tam-tam după ce a fost dat afară de la Standard Liege, până la urmă s-a terminat bine pentru Mircea Rednic. „Puriul” a semnat cu CFR Cluj şi va încasa un salariu astronomic pentru Liga 1.

Deşi au avut un sezon modest, nereuşind nici măcar o calificare în cupele europene, şefii lui CFR Cluj îşi permit să arunce cu bani în noul antrenor Mircea Rednic. După ce l-au dat afară pe Trică, Mureşan şi Paszkany au negociat aducerea „Puriului” la CFR, convingându-l pe antrenor să accepte oferta datorită unui salariu mai mult decât generos.

Potrivit ediţiei tipărite a cotidianului Gazeta Sporturilor, Rednic ar urma să primească 300.000 de euro pe sezon, aceasta fiind cea mai mare leafă a unui antrenor din Liga 1. În plus, Rednic va primi încă 200.000 de euro dacă va câştiga titlul în sezonul viitor şi se va califica cu CFR Cluj în grupele Ligii Campionilor.

Prezentarea oficială a lui Rednic în funcţia de antrenor al lui CFR Cluj va avea loc vineri în cadrul unei conferinţe de presă organizată de clubul din Ardeal.

CITIŢI ŞI:

Numire de antrenor în cel mai pur stil românesc: Rednic a fost instalat la CFR Cluj, după o săptămână de minciuni

EXCLUSIV Eugen Trică: „Am oferte să antrenez şi în ţară şi în străinătate!”

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie