CFR Cluj - Dinamo Kiev 0-0, în cadrul unui meci pentru pace organizat de Mircea Lucescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Lucescu

Meciul amical dintre CFR Cluj şi Dinamo Kiev s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida a avut loc pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, din Cluj.

Amicalul desfăşurat miercuri seară face parte din turneul pentru pace organizat de Dinamo Kiev. În această perioadă campionatul din Ucraina este suspendat din cauza conflictelor militar desfăşurate de armata rusă pe teritoriul ucrainean.

Dinamo Kiev a disputat al treilea meci din cadrul turneului în compania campioanei României, CFR Cluj. A fost un meci în care ambele formaţii au avut şanse de a marca, dar până la final scorul a rămas neschimbat pe tabelă. 

Înainte de startul jocului, a avut loc şi un spectacol oferit de Ruslana, fosta câştigătoare a concursului Eurovision. Aceasta a apărut pe o scenă în forma hărţii Ucrainei pe care se mai aflau alţi 200 de refugiaţi ucraineni. La finalul meciului, Ruslana şi Adela Todoran au interpretat piesa "Imagine", a lui John Lennon. 

Mircea Lucescu s-a implicat foarte mult în organizarea acestui meci şi chiar a mers pe străzile Clujului unde a împărţit bilete la meci. Acesta a spus că toate veniturile vor fi donate refugiaţilor.

"Invit oamenii să vină la spectacol şi la o adunare pentru pace. Ăsta e şi scopul acestui joc, să atragem atenţia că absolut toţi suntem împotriva războiului, suntem pentru rezolvarea situaţiei din Ucraina. Este un meci umanitar, toate încasările merg către copii şi cei care au suferit în urma războiului. De aceea împart şi eu bilete dintre cele pe care le-am cumpărat. Să fie un joc spectaculos, sunt două echipe extrem de bine pregătite, sunt campioanele celor două ţări. Suporterii care vor veni la stadion vor avea ce vedea. Sunt convins că vor pleca de acolo cu o impresie foarte bună vizavi de tot ceea ce înseamnă seara aceasta - spectacolul cultural ucrainean care va fi înainte, jocul în sine, atmosfera de pe stadion. Totul face să fie o seară pe care nu o vor uita uşor", a spus Mircea Lucescu.  

De cealaltă parte, antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat înaintea întâlnirii cu Mircea Lucescu că este încântat de faptul că poate ajuta prin acest meci refugiaţii din Ucraina. De asemenea, antrenorul campioanei Ligii 1 aştepta cu nerăbdare să îl întâlnescă pe Mircea Lucescu, pe care îl consideră cel mai mare antrenor din România. 

”Nu e întâlnirea mea cu Mircea Lucescu, e întâlnirea noastră cu jucătorii din Ucraina. Este bine că se va juca acest meci pentru că putem ajuta refugiaţii. Mă încântă foarte mult. Mă întâlnesc cu cel mai mare antrenor din istoria României. M-am întâlnit cu el numai în amicale. Îmi doresc să fie un spectacol frumos. Sper să putem ajuta financiar refugiaţii. E clar că echipele lui Mircea Lucescu joacă un fotbal bun, ofensiv. E foarte bine. Acest joc este foarte bun pentru jucătorii care nu prea au jucat. Nu cred că o să fie stadionul cum a fost cu FCSB. A fost unic. Dacă ar reuşi măcar jumătate, ar fi fantastic”, a declarat Dan Petrescu.

Dinamo Kiev a mai jucat două partide amicale cu Legia Varşovia şi Galatasaray. În ambele meciuri ucrainenii s-au impus cu scorul de 3-1. urmează alte două amicale pentru formaţia antrenată de Mircea Lucescu, cu Borussia Dortmund şi Dinamo Zagreb. 

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă