CFR Cluj a obţinut o remiză în amicalul disputat cu SV Ried

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Cluj a jucat marţi un amical în compania echipei SV Ried, din Austria. Disputată în stagiul de pregătire din Antalya, partida s-a încheiat cu o remiză (1-1).

„Feroviarii“ au deschis scorul prin Derick Ogbu (5'), iar egalarea austriecilor s-a petrecut în cea de-a doua repriză (60'). Următorul meci prevăzut în programul lui CFR Cluj va fi pe 5 februarie, împotriva ruşilor de la Rubin Kazan.

Pregătirea de iarnă este un element important pentru Vasile Miriuţă, tehnician care a preluat formaţia ardeleană la finalul lui 2013, semnând un contract valabil pentru un sezon şi jumătate. Venit de la Ceahlăul Piatra-Neamţ, Miriuţă nu are un obiectiv impus de club în actuala ediţie a campionatului, însă trebuie să câştige titlul Ligii I în 2015. 

Planurile antrenorului pentru clujeni vizează clasarea pe primele trei poziţii în campionat, astfel încât să asigurea calificarea într-o competiţie europeană. Formaţia din Gruia se află pe al şaptelea loc în Liga I, la 11 puncte distanţă de cea de-a treia clasată, Steaua.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Cele mai tari amicale din pauza competiţională de iarnă şi rezultatele lor

Pleacă cel mai longeviv stranier: Cadu ajunsese la un salariu lunar fabulos pentru nivelul Ligii I. Povestea omului care a făcut de toate la Cluj  

CFR face de râs Liga I: un nigerian spune că la Cluj sclavia există şi în 2014

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele