Cel mai tare duel din optimile Champions League: Real Madrid - Manchester United

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-au aflat adversarele din optimile Champions League

Joi s-au decis adversarele din faza optimilor din Champions League. Cel mai aşteptat meci este Real Madrid - Manchester United.

Adversarele din optimile Champions League

  • Galatasaray Istanbul - Schalke 04
  • Celtic -  Juventus
  • Arsenal - Bayern Munchen
  • Şahtior Doneţk - Borrusia Dortmund
  • AC Milan - FC Barcelona
  • Real Madrid - Manchester United
  • Valencia - Paris Saint-Germain
  • Porto - Malaga

Suspiciuni la tragerea la sorţi

Un lucru inedit şi totodată interesant este faptul că tabloul final arată identic cu cel de la repetiţiile făcute de UEFA miercuri, în sala de la Nyon. Potrivit jurnaliştilor de la ESPN, şansele ca meciurile să fie identice erau de 0,00005% 

Real Madrid a mai întâlnit-o pe Manchester United în sferturile Champions League din 2003, când Van Nistelrooy şi Beckham s-au confruntat cu Ronaldo, Zidane, Helguera şi Figo. După ce madrilenii au câştigat cu 3-1 partida tur desfăşurată pe Santiago Bernabeu, returul s-a încheiat cu o victorie pentru Manchester United, 4-3, într-un meci în care Ronaldo a reuşit un hattrick de senzaţie pentru Real.  

AC Milan a mai întâlnit-o pe FC Barcelona sferturile primăverii europene din sezonul trecut. Partida tur disputată pe San Siro s-a încheiat cu o remiză albă, iar în retur, catalanii au câştigat meciul cu 3-1 şi şi-au asigurat calificarea în semifinalele Champions League.

Singurii români rămaşi în Champions League sunt Ciprian Marica (Schalke 04), Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk). Echipa lui „Il Luce“o va întâlni pe Borrusia Dortmund, considerată cea mai bună echipă din faza precedentă a competiţiei, după ce a câştigat fără nicio înfrângere în grupa cu Real Madrid.

Mircea Lucescu: „Întotdeauna ne-au convenit jocurile cu echipele germane“

Odată aflată adversara echipei sale, Lucescu a prefaţat meciul Şahtior - Borrusia: „E un meci dificil, dar totdeauna ne-au convenit jocurile cu echipele germane. E adevărat că Borrusia e o echipă foarte bună, dar stilul nostru de joc le poate crea mari probleme. Din momentul în care arbitrii din vest arbitrează tot timpul, atunci suntem trataţi cu mai puţin respect. Nu mă sperie Borrusia, mă interesează ca Şahtior să aibă forţa să joace şi să obţină un bun rezultat, ne pregătim să facem faţă unei astfel de situaţii“, a declarat Mircea Lucescu pentru DolceSport.

Cele 16 echipe rămase în cea mai importantă competiţie intercluburi au fost împărţite în două urne valorice. Atât pentru Champions League, cât şi Europa League, regula spune că o echipă nu poate întâlni o formaţie din aceeaşi ţară şi nici adversara pe care a avut-o în grupa de calificare. 

Nouă naţiuni sunt reprezentate la acest nivel, Spania fiind singura ţară cu toate cele patru echipe rămase în competiţie. 

Partidele din optimile de finală se vor disputa pe 12/13 februrarie şi 19/20 tur, iar returul este programat pe 5/6 martie şi 12/13 martie. Finala Champions League va fi găzduită pe Wembley, la data de 25 mai.

Urna 1

Paris Saint-Germain (Franţa), Schalke 04 (Germania), Malaga (Spania), Borussia Dortmund (Germania), Juventus Torino (Italia), Bayern Munchen (Germania), FC Barcelona (Spania), Manchester United (Anglia).

Urna 2

 FC Porto (Portugalia), Arsenal Londra (Anglia), AC Milan (Italia), Real Madrid (Spania), Şahtior Doneţk (Ucraina), FC Valencia (Spania), Celtic Glasgow (Scoţia), Galatasaray Istanbul (Turcia). 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare