Cel mai mare escroc din fotbal. A semnat cu 10 cluburi, la care nu a jucat niciun meci. Metoda prin care le păcălea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supranumit ”Kaiser”, datorită asemănării fizice cu legendarul Franz Beckenbauer, Raposo a fost legitimat la mai multe echipe importante, însă nu a evoluat niciodată într-un meci oficial și, evident, nu a marcat niciun gol, chiar dacă titulatura sa era era de atacant.

Raposo, fostul atacant care nu a marcat niciun gol. Foto Facebook

Carlos Henrique Raposo a fost junior la Botafogo și Flamengo, între 1972 și 1979, apoi a fost remarcat la un antrenament de mexicanii de la Puebla și a semnat primul său contract de profesionist. A revenit rapid în țara natală, la Botafogo, și a mai semnat cu Flamengo, Independiente și Bangu. Deși nu a jucat niciun meci la aceste echipe, a prins un contract în Europa, în 1986, în Franța, la Ajaccio.

În urmă cu câțiva ani, sud-americanul a povestit cum i-a făcut pe fanii francezi să îl îndrăgească, fără să le permită să vadă că nu știe să lovească mingea. "Erau multe mingi pe teren, părea că trebuie să ne antrenăm serios. Am sărit pe gazon, am luat mingile și am început să le degajez în tribune, către fani, în timp ce le făceam cu mâna și sărutam stema clubului. Fanii erau înnebuniți, iar pe gazon nu a mai rămas nicio minge. Fără mingi, am fost nevoiți să trecem la un antrenament fizic", a spus Carlos Raposo.

Pe Wikipedia, cariera lui Raposo e impresionantă: nume mari, zero meciuri și zero goluri

Nu a rămas mult nici la Ajaccio și s-a întors în Brazilia. Carlos Raposo a mai semnat cu Flamengo (incredibil, a două păcăleală pentru marele club sud-american), Bangu, Fluminense, Vasco da Gama, El Paso Sixshooters, America și Botofago, iar în 1992 și-a agățat ghetele în cui - ghete cu care n-a lovit niciodată mingea.

Cum a ajuns Carlos Raposo să păcălească fotbalul atâta vreme, fără să fie prins? Folosea o strategie care se pare că a dat de fiecare dată roade: la primul antrenament spunea că nu e în formă și că are nevoie de câteva săptămâni pentru a se pune la punct și pentru a lucra alături de un preparator fizic personal, personaj inventat. Cerea de obicei contracte pe câte 6 luni sau un an. Apoi, se dădea accidentat, iar când trebuia să revină pe teren, contractul se termina. Brazilianul își lua banii și se muta la altă echipă, scrie Digi Sport.

Carlos Raposo a avut măcar alură de fotbalist. Foto Facebook

Când mingea era pe stânga, el fugea pe dreapta și invers

Carlos Raposo se împrietenea cu fotbaliști cunoscuți, care îl lăudau în fața antrenorilor, și astfel semna cu echipe de prim rang. De asemenea, avea prieteni în presă, pe care-i recompensa substanțial ca să scrie frumos despre el. Fostul fundaș brazilian Ricardo Rocha, care a jucat la Real Madrid, a povestit despre Raposo: "Singura problemă a lui era mingea. Spune că juca în față, dar a fost un atacant atât de complet, încât nu a marcat niciodată și niciodată nu a dat vreo pasă de gol. Spunea mereu că era accidentat. Când mingea era pe stânga, el fugea pe dreapta și viceversa. Nu avea niciun talent pentru joc, dar era o persoană foarte bună".

"Nu am niciun regret. Cluburile au păcălit și dezamăgit fotbaliștii multă vreme și cineva trebuia să îi răzbune", a spus Carlos Raposo în urmă cu câțiva ani.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani