Cel mai mare antrenor din lume e în România: ce a spus Jose Mourinho despre Gigi Becali şi de ce a părăsit, nervos, conferinţa de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jose Mourinho

Primul meci al campioanei României, acasă, în grupele Ligii Campionilor l-a adus la Bucureşti pe cel poreclit „The Special One“. Portughezul a dat o replică surprinzătoare, atunci când a fost întrebat despre finanţatorul roş-albaştrilor.

Jose Mourinho e conştient că, după acel 1-2 cu Basel, la Londra, în prima etapă din grupele Ligii, echipa sa are nevoie de o victorie, marţi seară (ora 21.45, TVR1, Digi Sport 1, Dolce Sport 1) în faţa trupei lui Reghecampf pentru a mai putea spera la calificare.

„Adevărul“ prezintă cele mai importante declaraţii ale antrenorului lui Chelsea:

*Mourinho a confirmat că belgianul Eden Hazard s-a accidentat şi că va rata meciul cu Steaua. De asemenea, el a dezvăluit că intenţionează să-l menajeze pe John Terry contra roş-albaştrilor.

*Mourinho despre Steaua în partida cu Schalke: Românii au controlat jocul, în prima repriză. Au jucat foarte bine în defensivă, iar Schalke n-a avut vreo ocazie notabilă. Apoi, a venit primul gol al nemţilor, iar desfăşurarea partidei s-a schimbat. Dar Steaua a arătat că e o echipă care poate juca la acest nivel şi, cu siguranţă, se poate lupta pentru puncte în această grupă. 

*Despre starea terenului: Acoperişul a fost tras, aşa că gazonul se va prezenta în condiţii bune.

*Despre cum s-au schimbat echipele faţă de „dubla“ din Liga Europa: Steaua a pierdut un singur jucător important (n.r. Rusescu), dar acum e o formaţie mai experimentată, fiindcă a ajuns în grupele Ligii Campionilor. La Chelsea, lotul e neschimbat, însă a venit un nou antrenor. Din păcate, acum nu traversăm cea mai bună formă.

*Despre jucătorii săi: E bine că au pierdut, la Bucureşti, în sezonul trecut. Ştiu ce le aşteaptă. Steaua e o echipă foarte bine organizată. Aşa că elevii mei vor fi motivaţi şi concentraţi ca să nu mai aibă o surpriză neplăcută, la fel ca în turul din Liga Europa.

*Despre Gigi Becali: îl cunosc de câţiva ani. Îmi pare rău că nu va fi pe stadion, marţi seară. Sper sa se facă dreptate în cazul lui. Oricum, ar trebui să fie mândru de nivelul pe care l-a atins Steaua.

Enervat de întrebarea unui jurnalist englez, care l-a chestionat de ce l-a lăsat acasă pe mijlocaşul Kevin de Bruyne, Mourinho a spus: „Mă mir cum de nu m-ai întrebat de Mata. Eşti interesat doar de fotbaliştii care nu prind lotul la Chelsea“. Apoi, iritat, Mourinho s-a ridicat şi a părăsit sala de conferintă! 

A vrut să meargă la Jilava ca să-l vadă pe Gigi

Jose Mourinho a mai fost în România, în 2008, la invitaţia lui Giovanni Becali. Atunci, s-a dus la reşedinţa lui Gigi Becali din Aleea Alexandru şi s-a pozat cu latifundiar cu care a rămas în relaţii bune.

Acum, la revenirea în România, „The Special One“ a fost întâmpinat, din nou, de Giovanni căruia i-a făcut cadou un tricou al lui Chelsea cu o dedicaţie specială: „Pentru fratele meu, Giovanni. Te îmbrăţişez. Mourinho“.

Impresarul FIFA a dezvăluit la Dolce Sport că Mourinho i-a cerut să meargă împreună la penitenciarul Jilava pentru a-l vizita pe Gigi Becali!

„I-am transmis lui Gigi dorinţa lui Mourinho, că vrea să-l viziteze la închisoare. Numai că vărul meu a refuzat, a spus că nu vrea să fie văzut într-o astfel de situaţie de un om ca Mourinho. Jose îl consideră pe Gigi ca făcând parte din familia lui, nu ar trebui să fiţi prea surprinşi de această dorinţă a lui“, a declarat Giovanni.

Cum s-a împrietenit cu familia Becali?

Tehnicianul celor de la Chelsea a explicat cum s-a cunoscut cu Ioan Becali. „De când am venit prima dată în România, cred că acum 16 ani, şi l-am întâlnit pe Giovanni Becali, familia lui, anturajul lui m-au tratat mereu într-un mod foarte plăcut şi au devenit contactele mele în România, din punct de vedere fotbalistic“, a explicat „The Special One“ la Dolce Sport.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima